Ai smartphone sau tabletă? Poţi să te conectezi gratuit la internet! Municipalitatea orădeană a pus în funcţie începând din acest an nu mai puţin de 50 de puncte de acces gratuit la internet.

Amplasate în zone aglomerate din întreg oraşul, precum centrul oraşului, parcurile, staţiile de tramvai şi autobuz sau zonele de interes turistic, punctele de acces gratuit au fiecare câte o acoperire de până în 300 metri şi vor funcţiona gratuit timp de cinci ani.

Valoarea totală a proiectului câştigat de municipalitea orădeană în parteneriat cu organizaţia non-profit Info Park IT se ridică la 74.500 euro, sumă din care contribuţia bugetului local a fost de doar 1.500 euro.

"Prin acest proiect, 14 din cei 111 kilometri pătraţi, cât reprezentă suprafaţa oraşului, vor avea acoperire cu internet. Nu este foarte mult, dar eu spun că este un bun început", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, vineri, în cadrul conferinţei de presă de închidere a proiectului.

Conform evidenţelor municipalităţii, de la montarea tuturor punctelor de acces până la inaugurarea oficială a sistemului, care a avut loc în cursul zilei de vineri, s-au conectat gratuit la internet nu mai puţin de 24.589 de dispozitive unice, smartphone-uri, tablete sau notebook-uri.

"În momentul de faţă, fără să se fi făcut publicitate proiectului, în jur de 370 de aparate diferite accesează pe zi internet-ul prin intermediul hot-spot-urilor", a spus Cristian Delcea, managerul de proiect.

Zonele din oraş acoperite cu internet sunt marcate cu panouri albe cu inscripţia Wi-Fi, pentru ca trecătorii să ştie că beneficiază de facilitatea accesului gratuit la internet. În momentul conectării pe aparat va apărea denumirea "Primăria Oradea".

În cadrul proiectului au mai fost achiziţionate şi distribuite utilizatorilor 100 de tablete, din care 10 au fost destinate persoanelor cu dizabilităţi iar alte 10 celor fără loc de muncă. Beneficiarii lor au fost instruiţi în folosirea internetului în cadrul unor cursuri care s-au ţinut la Primărie.

Citeşte pe aceaşi temă şi articolul "Ca-n comunism! Orădenii s-au pus la coadă încă de la 3 dimineaţa pentru a primi gratuit tablete Eboda de la Primărie"