Reuniunea de miercuri a Colegiului Prefectural Bihor, structură informală formată din conducerea Prefecturii şi a serviciilor guvernamentale deconcentrate în teritoriu, a prilejuit încă o constatare privind competenţa celor ajunşi în frunte treburilor publice.

După ce directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor a prezentat situaţia folosirii biletelor de tratament pentru pensionarii bihoreni în acest an, arătând între altele că în 2014 la CJP s-au înregistrat 8.400 de cereri şi s-au alocat 1.281 bilete de tratament persoanelor îndreptăţite, a venit rândul prezentării Raportului de activitate pe primele 9 luni ale acestui an de către şeful Direcţiei pentru Agricultură Bihor. Cum, însă, Nicolae Hodişan a lipsit de la reuniunea Colegiului Prefectural (motivat, a precizat prefectul), un şef de serviciu din cadrul acestei instituţii, Adrian Fejer (foto), a trebuit să facă acest lucru în locul său.

Urmarea? Funcţionarul, despre care iniţial prefectul crezuse că este director adjunct, dar care şi-a prezentat poziţia de şef de serviciu, s-a făcut de râs, nu doar din cauza modului în care a fost structurat aşa-zisul raport (în realitate o culegere de date statistice, irelevante), ci şi a felului în care l-a citit, pur şi simplu aproape silabisind.

Din expunerea sa, care arăta - de pildă - câte hectare de teren arabil şi câte tractoare şi utilaje agricole sunt în judeţ (cu precizarea că numărul acestora a crescut faţă de 1991!), auditoriul nu a reuşit să înţeleagă mai nimic, pentru că inclusiv datele statistice nu au fost prezentate prin raportare la anii trecuţi şi nu au conţinut nicio concluzie.

De altfel, după mai puţin de cinci minute, prefectul Claudiu Pop a curmat suferinţa şefului de serviciu din cadrul Direcţiei Agricole, spunând că "nu are rost să ne pierdem în date", intervenţia fiind primită de funcţionarul aflat în suferinţă cu vizibilă uşurare.

După o asemenea experienţă, o întrebare rămâne, totuşi, în picioare: pe ce criteriu sunt puse în funcţii persoanele pentru care simpla citire a unui text seamănă cu o probă olimpică? Şi, poate, încă una: cine se mai poate mira că, în asemenea condiţii, lucrurile merg aşa cum se vede că merg?