Jucătorii echipei CSM Digi Oradea Nichita Ilisie (foto) şi Ferenc Czenk au făcut parte din echipa României care a participat Campionatul European U19 la polo pe apă, competiţie care s-a desfăşurat în ultimele zile din luna august în Belarus, la Minsk.

Reprezentativa ţării noastre a ocupat în final locul 9 dintr-un total de 16 echipe, după ce a obţinut trei victorii, în cele şase partide disputate.

În faza grupelor, tricolorii au înregistrat o victorie şi două înfrângeri, clasându-se pe locul al 3-lea, în urma Muntenegrului şi Greciei, dar devansând formaţia gazdă, Belarus. Astfel, România a cedat în grupă în faţa Muntenegrului, cu scorul de 5-8, şi a Greciei, cu 2-8, dar a învins Belarusul, cu 8-7.

A urmat apoi barajul pentru calificarea în sfeturile de finală, unde tricolorii au întâlnit Rusia, în faţa căreia au cedat cu scorul de 6-9.

Reprezentativa României a continuat competiţia în turneul locurilor 9-12, unde în cele două jocuri susţinute s-a impus de fiecare dată. Mai întâi, naţionala României a învins Turcia, cu scorul de 5-4, iar apoi, în ultimul meci a dispus de Franţa, cu 9-8.

Alături de cei doi jucători de la CSM Digi Oradea, Nichita Ilisie şi Ferenc Czenk, din lotul României au mai făcut parte: Robert Sganta, Şerban Abrudan (portari), Alexandru Albu, Victor Antipa, Matei Luţescu, Adrian Vlăsceanu, Claudiu Andrei, Silvian Colodrovschi, Francesco Iudean, Peter Kari, Vlad Georgescu şi David Bota.