Doar nu credeați că tronsonul de autostradă Biharia - Chiribiș va scăpa necontestat! După ce a fost declarată câștigătoare o firmă sub paravanul căreia se ascunde neobositul Beniamin Rus, concurența a depus contestație, pe motiv că omul nu avea voie să participe la licitație câtă vreme alte firme ale sale primiseră certificat negativ de la CNAIR.

Acum aștept cu nerăbdare ca Beni Rus să-și ia revanșa și, odată ce va fi declarat învingătorul pentru tronsonul Chiribiș - Suplacu de Barcău, să depună și el contestație. Mă tem că, asemenea taximetristului din București care, deși e primul la semafor, înainte de a se face verde deja claxonează, va depune contestație chiar dacă lucrarea e atribuită chiar domniei sale.

Contestatarii săi sunt revoltați că legea e atât de tâmpită încât, chiar dacă ai aviz negativ, înființezi repede o firmă pe numele bunicii sau găsești un fraier care să-ți pună compania la dispoziție și te prezinți la licitație ca fată mare. Aici e marea hibă: nu de constructori isteți și puși pe muncă ducem lipsă, ci de o legislație fără cusur, care să scoată din joc, din start, firmele care se carotează reciproc. 

Bihorenii și-au pierdut de mult timp speranța că vor vedea cu ochii lor finalizarea autostrăzii Transilvania. Eu vin cu propunerea ca, după ce se va contesta și tronsonul Chiribiș - Suplac, onor soborul de preoți bihoreni să organizeze un parastas pentru acest drum de mare viteză, pentru că orgoliile șantieriștilor sunt mai tari decât legile țării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!