Niciunul dintre cei aproape 600 kilometri de șosele naționale și peste 1.000 kilometri de drumuri județene din Bihor nu este blocat din cauza ninsorii abundente căzute în noaptea de marți spre miercuri, dar pe toate se circulă în condiții dificile, specifice condițiilor meteo, afirmă administratorii acestor drumuri.
În ciuda nemulțumirilor unor șoferi, aceștia spun că utilajele pentru deszăpeziri au început să acționeze încă din seara de marți și continuă și pe parcursul zilei de miercuri.
„Acționează continuu”
Niciun tronson de șosea națională din Bihor nu este închis după ninsoare, a declarat pentru BIHOREANUL șeful secției Drumuri Naționale Oradea, Traian Bulzan.
„În județ avem 570 kilometri de drumuri naționale și niciunul nu este închis. Se circulă, însă, în condiții de iarnă. De marți seară, de la ora 22.00, acționează continuu 56 de utilaje pentru deszăpezire”, a arătat Bulzan. „În Ungaria și Slovenia sunt numeroase șosele principale blocate, noi am evitat această situație”, a adăugat el.
Potrivit directorului SDN Oradea, au fost mobilizate utilaje de toate felurile, atât pentru împrăștierea de soluție pe bază de calciu și de sare ori nisip, cât și pluguri pentru degajarea carosabilului, mai ales în zonele înalte, cu dealuri și montane.
În ce privește cei peste 1.000 km de drumuri județene, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor, Alex Laslău, a comunicat că „au fost mobilizate de marți seară 50 de utilaje”, dar din cauza condițiilor meteo, inclusiv a faptului că în unele zone încă ninge, „se circulă în condiții de iarnă”.
„Nu avem drumuri județene închise, cu excepția a trei tronsoane închise în noiembrie – Drumul Apusenilor DN 108J în Defileul Coada Lacului – Stâna de Vale, DJ 763 Padiș – Ic Ponor și DJ 763A Ursești – limită cu județul Arad”, a mai arătat acesta.

Nemulțumiri pe Facebook
Pe grupurile de Facebook „Info Trafic jud. Bihor”, „Info Trafic Bihor” și „Info Trafic Bihor & Oradea”, unii utilizatori au reclamat starea unor șosele naționale principale, cum ar fi DN 1 Cluj – Oradea, DN 19 Oradea - Marghita ori DN 76 Oradea – Deva, precum și a unor șosele naționale secundare precum Marghita – Săcueni.
De asemenea, șoferii s-au plâns și de starea unor drumuri județene ca Leș – Tinca ori Salonta – Tinca.
„Drumurile se curăță doar pentru anumiți oameni care se deplasează pe anumite sectoare de drum și care sunt în funcții ale statului sau anumiți demnitari să se poată deplasa la serviciu pentru a servi cu încredere solicitărilor persoanelor publice”, a comentat un bihorean.
Alții au arătat, în schimb, înțelegere: „Este iarnă, ninge; degeaba circulă utilajele și împrăștie sare, pentru că după 30 de minute iarăși este zăpadă pe drum. În Ungaria, pe M1, ieri noapte circulația a fost blocată timp de 7 ore. Mai lăsați, că la noi, cât de cât se circulă ok”.