Niciun bihorean nu a mai fost diagnosticat cu coronavirus în urma celor 140 teste efectuate în ultimele 24 de ore în laboratoarele Spitalului Municipal (64 analize) şi Spitalului Judeţean din Oradea (76), astfel că sâmbătă numărul persoanelor confirmate Covid pozitive în judeţ a rămas de 665, la fel ca în ziua precedentă.
Până în prezent, în cele două laboratoare s-au efectuat, de la începutul pandemiei, 19.704 teste Covid.
La Spitalul Municipal au fost declaraţi vindecaţi încă doi pacienţi, ceea ce, conform unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, a făcut ca bilanţul persoanelor vindecate să urce la 573, iar rata vindecării să fie de 86,3% din totalul celor diagnosticaţi cu coronavirus în judeţ.
În prezent, în Spitalul Municipal mai sunt internaţi 88 pacienţi (din care 70 sunt cazuri active), iar în centrul de carantină amenajat la hotelul Ceres din Băile 1 Mai mai sunt doar 7 persoane. De altfel, Prefectura Bihor a anunţat vineri că acesta va fi desfiinţat, iar unitatea, aparţinând Ministerului Muncii, va fi reintegrată în circuitul turistic. Din 21 iunie, în Bihor va fi disponibil un centru de carantină amenajat la Pădurea Neagră, într-o tabără a DGASPC, la fel ca în primele zile de pandemiei.
În ce priveşte decesele, 22 la număr în mod oficial (din care unul raportat eronat pentru Bihor), situaţia a rămas neschimbată din data de 30 mai.
Pe de altă parte, DSP Bihor a informat că în cursul zilei de vineri cadrele Poliţiei Bihor şi Poliţiei Locale au verificat 1.342 persoane aflate în izolare la domiciliu, fără a preciza dacă au găsit şi sancţionat bihoreni care să fi încălcat această obligaţie.