Situaţie comică, miercuri, la fabrica de vehicule blindate Iveco de la Petreşti, unde premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, le-au spus jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă că au uitat să-l invite cu ei tocmai pe noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr.

Întrebați de ce din delegație nu face parte tocmai ministrul de resort, atât Ciucă și Ciolacu au zâmbit, iar premierul a dezvăluit că acesta a fost, practic, uitat la București. Acesta a mai spus că a crezut că-l va invita Marcel Ciolacu, fiind colegi la PSD, notează Libertatea.ro

„Domnul ministru abia a reuşit să preia portofoliul ieri. A fost o chestiune de necorelare între noi şi am crezut că îl anunţă domnul preşedinte Ciolacu, dânsul a considerat că îl anunţ eu. Domnul ministru va veni aici împreună cu domnul ministru al Economiei atunci când vor considera că este necesar să discute elemente tehnice specifice celor două ministere", le-a explicat premierul jurnaliştilor prezenţi la conferinţă.

Senatorul PSD Angel Tîlvăr a fost învestit marţi în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, într-o ceremonie care a avut loc la sediul MApN, în prezenţa premierului Nicolae Ciucă.

Fabrica vizitată de premier şi de preşedintele Camerei Deputaţilor are o suprafaţă de circa 9.000 de metri pătraţi şi a fost inaugurată în urmă cu un an. Potrivit Defenseromania.ro, aceasta poate produce 440 de vehicule blindate pe an având cinci linii de producţie.

Investiţia este de 50 de milioane de euro şi este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defence.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!