După un proces întins pe aproape 6 ani, judecătorii Curţii de Apel Oradea au pronunţat, marţi, verdictul într-unul din cele mai controversate procese din Bihor. Este vorba despre dosarul crimei căreia i-a căzut victimă taximetristul Bajkán Péter, găsit împuşcat în februarie 2009 într-un şanţ.

Judecat pentru omor deosebit de grav la cererea procurorilor de la Parchetul Bihor şi achitat deja de trei ori, de trei instanţe diferite, singurul suspect, Nicolae Oros, zis Iepu', a primit acum sentinţa definitivă. Verdictul este acelaşi ca şi în trecut, şi anume că tânărul este nevinovat.

"Instanţa a dispus achitarea inculpatului pe considerentul că nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea", a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, judecătoarea Claudia Rus. Decizia este definitivă.

Răzvan Doseanu, avocatul tânărului, consideră că procesul acestuia a fost "cel mai greu şi cel mai spectaculos" dintre cele la care a participat. "E păcat că o persoană a fost arestată un an de zile pentru nişte fapte pe care nu le-a săvârşit. Au trebuit 6 ani de zile pentru aflarea adevărului. Am avut noroc că toţi cei 13 judecători care s-au pronunţat în acest caz s-au aplecat cu atenţie asupra dosarului, administrând probe care, în final, au dus la stabilirea nevinovăţiei", spune avocatul.

Potrivit lui Doseanu, tânărul se va îndrepta împotriva Statului Român, solicitând daune materiale şi morale pentru traumele suferite. "Vom solicita să i se acorde daune materiale dar şi daune morale substanţiale având în vedere că a fost privat timp de un an de zile de libertate iar timp de 6 ani a fost etichetat ca un criminal. Dar indiferent de daunele care se vor acorda,  consecinţele acestui proces au fost iremediabile atât pentru el, cât şi pentru familia lui", a declarat avocatul.

Citiţi pe această temă şi articolul "Vinovat fără vină? ADN-ul desfiinţează acuzaţia că Nicolae Oros l-a ucis pe taximetristul găsit mort pe centură"