Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. După ce inițial revendicările au vizat creșteri salariale de 15%, apoi au urcat la 25%, pentru ca mai nou o mulțime de greviști să spună că vor 60%, ba chiar și „Vrem mai mult bănet, brutul îl vrem net!”, Guvernul - al cărui ministru al Muncii zicea că statul poate da doar vouchere fiindcă nu poate majora salarii prin OUG - a dat tocmai o Ordonanță de Urgență pentru o creștere cu 25%. Un debutant în sistem ar urma să aibă netul mărit de la 2.376 lei la 2.956 lei, în baza OUG care, atenție, are aviz negativ și de la Consiliul Legislativ, și de la Consiliul Economic și Social, fiindcă îi lipsește sursa de finanțare.

În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.

Nemulțumirea dospește până la furie, iar profesorilor amenință să li se alăture și lucrătorii din transporturile feroviare, și cei din sistemul sanitar, ba chiar și alții. Până și grefierii, și judecătorii, și procurorii, plătiți regește în raport cu starea jalnică a justiției, se arată nervoși la perspectiva că nu se vor mai pensiona de tineri și că pensiile nu le vor mai depăși salariile.

Cauzele încăpățânării profesorilor - despre care o parte a societății o consideră deplasată dat fiind faptul că folosesc copiii ca pe un fel de scut uman („Cu toții vrem să avem profesori mulțumiți și demni, dar nu pe spatele copiilor noștri!”, spune președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți) - sunt multiple, dar între toate prevalează neîncrederea.

Ce încredere să mai ai într-o guvernare, oricare ar fi ea, când toate guvernările au generat puhoaie de bugetari speciali? Ce încredere să mai ai într-o guvernare, când niciuna, nici de stânga, nici de dreapta, nici de stânga-dreapta, nu a respectat niciodată legea educației, alocând învățământului 6% din PIB? Ce încredere să mai ai acum, în această guvernare, când auzi că pentru tine nu sunt bani, dar cumperi avioane, și nimeni de la vârful puterii nu lămurește că achizițiile pentru apărare sunt vitale și nu poți compara mere cu pere? Mai ales într-o țară în care totul e pus în antiteză și în care suntem convinși, de pildă, că nu construim spitale fiindcă facem biserici...

România e guvernată, de fapt, de o lipsă totală de încredere. Profesorii au ajuns să respingă soluții raționale și fezabile pentru că au văzut exemplul prost al altor categorii, pentru care mereu au fost bani, și peste toate contra-exemplul, și mai prost, al guvernanților, care pentru ei înșiși au găsit totdeauna și mai mulți bani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!