Cu zece ani în urmă, când premierul Tăriceanu ne asigura că economia "duduie", astfel că la noi boomul imobiliar era mai dihai ca-n Dubai, sute de orădeni care nu şi-au permis o casă în propria ţară au găsit-o, la preţuri decente, peste graniţă, în Ungaria. Au continuat, însă, să lucreze în Oradea, să-şi aducă aici copiii la grădiniţe şi şcoli orădene şi să-şi facă aprovizionarea tot aici. De atunci, chiar dacă nu le-a mai putut lua impozitele pe case şi terenuri, statul român a profitat de pe urma lor taxându-le salariile şi cumpărăturile.

De vreo trei ani, satele ungureşti nu mai sunt, însă, doar "dormitoarele" unor orădeni, ci şi furnizoare de muncitori pentru întreprinderile orădene. Cum mulţi românaşi consideră că nu "se merită" să se trezească dimineaţa pentru salarii de 1.500 lei plus bonuri de masă, pentru aceleaşi sume se deşteaptă cu noaptea-n cap vecinii maghiari.

Şi pe bihorenii români, şi pe hajdu-biharenii unguri, i-a lovit din 7 aprilie Regulamentul 399/2016 al Comisiei Europene, ce instituie controale sistematice la trecerea graniţelor dintre statele membre şi cele din afara Spaţiului Schengen.

Nu e momentul să amintim acum demagogia livrată de guvernanţi privind eşecul admiterii noastre în acest spaţiu privilegiat, acum doar vedem nişte efecte: cum fiecare călător e verificat atât în bazele de date Schengen, cât şi în cele naţionale, cei care domiciliază dincolo de Borş şi lucrează aici stau în vămi chiar şi câte două ore la o trecere, adică până la patru ore pe zi. Pierzând timp, bani şi energie pe care altfel le-ar fi consumat cu folos. Pe lângă ei sunt afectaţi, evident, turiştii, transportatorii, exportatorii.

Cum s-au raportat la problemă autorităţile noastre? Ca în vremea lui Ponta şi a lui Năstase, Guvernul a făcut o şedinţă în care premierul şi-a arătat grija pentru "românii care se întorc de Paşti acasă" (deşi toţi ceilalţi sunt mult mai loviţi) şi şi-a etalat o nebănuită fermitate de şef, cerându-i ministrei de Interne "să se deplaseze la punctele de trecere a frontierei şi să găsească soluţii". Tot ca la manualul de propagandă a fost răspunsul, Carmen Dan zicând că avea deja un plan, "în care am trecut şi aceste deplasări ale mele personal".

Urmarea? În Vinerea Mare, ministra a făcut o vizită-fulger la Nădlac, pe unde şoferii au trecut frontiera în doar 2 minute, pentru ca imediat după plecarea ei situaţia să revină la normal, cu obişnuitele cozi. Prilej pentru ca aceia care nu s-au născut alaltăieri să-şi amintească vizitele Tovarăşului, înainte de care se vopsea până şi iarba, pentru ca apoi, abandonată, să se ofilească la loc.

Comparativ cu decizia Guvernului croat de a suspenda temporar aplicarea Regulamentului 399, mimarea de către Guvernul Grindeanu a unor "acţiuni" numai pentru televiziuni dovedeşte că preocuparea acestuia pentru "rrromâni" este, de fapt, strict de faţadă.

Aşa că Paştele trece, cozile rămân...