Am pus titlul între ghilimele pentru că e o parafrază la romanul lui Dinu Săraru "Nişte ţărani". Ne-am obişnuit să stăm cu ochii pe primarii marilor oraşe, în vreme ce aleşii de la ţară zburdă prin fondurile publice şi comit minuni pentru care cu siguranţă ar merita măcar beatificaţi, dar nu de Biserică, ci de DNA.
Din marile fapte ale primarilor rurali amintesc câteva: unul a cheltuit tot bugetul pe un an pentru achiziţionarea unui buldozer care aparţinea propriei firme. Altul dă 7 milioane lunar, bani de haine, nevestei şi amantei, pe principiul că cine te dezbracă să te şi îmbrace, deşi instituţia nu mai are fonduri nici măcar pentru iluminatul public. La câte comit aleşii locali, nici nu mai ştii care e diferenţa între primari şi primate.
Dar cel mai mult s-au afirmat primarii de ţară bihoreni cu ocazia intrării comunelor lor în proiectul mamut Aparegio. Era momentul să-şi arate câţiva muşchii, dacă creier nema!
La Biharia, de pildă, primăreasa refuză 5,8 milioane de euro pentru că i se pare apa mai scumpă ca înainte. Uită, însă, să precizeze că angajaţii Companiei de Apă nu pot citi consumul din privirile băştinaşilor, ci doar după indicaţiile contoarelor. Prin urmare, sătenii au fost facturaţi la pauşal şi a ieşit o sumă fabuloasă, chit că ei nu beau apă decât dimineaţa.
Şi locuitorii din Biharia trebuie să înţeleagă că, odată intraţi într-un sistem integrat, un coniac fin la un bar de fiţe are alt preţ decât o pălincă făcută prin pivniţă şi servită la bufetul satului. La fel, sigur că apa băută din urma copitei calului e mai ieftină decât cea livrată de Compania de Apă.
Dar uite aşa, cu o primăriţă populistă rău, bieţii localnici vor ajunge să folosească lanţul de WC doar ca să-şi lege câinii de garduri. Iar proaspeţii cetăţeni ai UE, în loc să se bucure de beneficiile apei şi canalizării, vor mai bate câteva generaţii drumul de la casă la buda din fundul curţii.