Unul dintre cei mai cunoscuți magistrați din România, datorită poziționărilor sale pentru reformarea sistemului Justiției, Cristi Danileț, acum pensionar, aduce la Oradea, pentru prima oară, tabăra de educație juridică pentru adolescenți organizată de Asociația VeDem Just, pe care a fondat-o.

În cadrul taberei, care în acest an poartă numele „No, ce AI?”, tinerii vor discuta cu ministrul Digitalizării, vor asculta mărturiile unor foști consumatori de droguri și vor vizita Tribunalul Bihor și Penitenciarul Oradea.

Cu cântec, în Piața Unirii

Aflată la a opta ediție, tabăra de educație juridică pentru adolescenți organizată de Asociația VeDem Just se va desfășura pentru prima oară la Oradea, cu participarea a 30 de tineri din mai multe județe ale țării, selectați deja prin interviuri.

Timp de șase zile, din 19 până în 24 iulie inclusiv, adolescenții  vor avea parte de întâlniri cu juriști, psihologi, mediatori, ministrul Digitalizării, Irineu Darău (online), seri de dezbateri, vor face vizite la Palatul de Justiție, Penitenciar, Serviciul Criminalistic al Poliției și vor urma cursuri de prim ajutor. O surpriză a organizatorilor este întâlnirea cu foști consumatori de substanțe interzise de la „Teen Chalange”, care vor povesti calvarul personal și procedurile judiciare prin care au trecut.

De asemenea, tinerii vor face, marți, și un flashmob în Piața Unirii, orădenii fiind așteptați să-i cunoască, să primească materiale informative și să danseze pe o melodie creată anume de VeDem Just, „cu un puternic mesaj civic”, după cum a declarat BIHOREANULUI fondatorul asociației, fostul judecător Cristi Danileț (foto)

Pentru lege

Organizația reunește juriști, profesori și studenți, fiind un promotor al educației juridice pentru tineri. De-a lungul celor zece ani de activitate, reprezentanții VeDem Just s-au întâlnit cu mai mult de 70.000 de elevi, au distribuit ghidul, gratuit, „Elevul și Legea”, în 50.000 de exemplare, au creat o aplicație de mobil „Lege-n-Dar”, descărcată în peste 20.000 de telefoane mobile, au organizat anual un concurs recunoscut de Ministerul Educației, „Be Legal! Be Cool!”, au editat revista „De-a dreptul” pentru elevi și broșuri informative în proiectul „Școala de Libertate”, au realizat filmulețe amuzante pe teme juridice postate pe tiktok în cadrul proiectului „JustTok”.

„Tabăra de educație juridică nu vizează recrutarea viitorilor studenți la Drept, ci familiarizarea elevilor cu noțiuni elementare despre legislație și justiție. Ce au voie să facă și ce este interzis acasă, pe stradă, în online, la școală, la locul de muncă, ce efecte au faptele lor, ce sancțiuni pot fi aplicate și de care instituții. În contextul răspândirii tehnologiei informației și inteligenței artificiale, participanții vor beneficia de instruire în aceste domenii, iar organizatorii se așteaptă de la ei ca, odată întorși acasă, să devină adevărați ambasadori ai educației juridice: să răspândească informații juridice și gândească proiecte locale de acest tip”, spune fostul judecător Cristi Danileț.

Un judecător mișto

Specializat în delincvenţa juvenilă şi traficul de persoane, calitate în care a avut numeroase întâlniri inclusiv cu elevi din Bihor, Cristi Danileţ a activat în cea mai mare parte a carierei în Cluj, dar o scurtă perioadă a fost și vicepreședinte al Judecătoriei Oradea, la sfârșitul anilor 2010. Între 2011-2017 a fost și membru al Consiliului Superior al Magistraturii, el făcându-se remarcat și prin faptul că își expunea opiniile inclusiv pe Facebook, Instagram şi Tik-Tok.

Din acest motiv, în contextul în care pleda pentru reformarea justiției, tot CSM l-a sancționat în două rânduri cu excluderea din magistratură, în urma unor cercetări ale celebrei Secții Speciale de Investigare a Infracțiunilor comise de magistrați. Danileț a fost exclus din profesie prima oară fiindcă în august 2020 a postat pe Tik-Tok un clip ce-l arăta curăţându-şi piscina şi unul în care tundea gardul viu, Secția Specială acuzându-l că "a adus atingere imaginii justiţiei", iar a doua pentru că tot în 2020 asociaţia VeDem Just a semnat un comunicat critic la adresa Guvernului, aşadar ar fi "făcut politică", chit că Danileţ s-a împotrivit prin vot, în cadrul ONG-ului, la publicarea comunicatului.

După ce a câștigat ambele procese împotriva CSM, Cristi Danileț s-a pensionat în 2024, după ce împlinit 25 ani de vechime în profesie, de atunci ocupându-se exclusiv de educația juridică a tinerilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!