Noaptea Cercetătorilor a fost marcată, vineri, şi la Oradea, unde oamenii de ştiinţă din oraş şi-au adus invenţiile, între care s-au numărat o grămadă de roboţi, care au fost, la fel ca în fiecare an, preferaţii vizitatorilor.

Încă de la debutul evenimentului, după ora 17, a fost forfotă în sala de sport a Universităţii. În primele două ore, sute de persoane, îndeosebi copii şi adolescenţi, s-au adunat în jurul standurilor.

Curioşii au descoperit o mulţime de aparate folosite în laboratoarele facultăţilor orădene, dar şi roboţi creaţi de studenţi. Priză mare la public a avut un robot care saluta fiecare persoană atunci când intra în raza sa vizuală.

A fost coadă şi la standul Facultăţii de Drept, unde decanul Cristian Miheş le-a prezentat curioşilor kit-ul de prelevare de probe pentru criminalişti, plin de lupe, foarfece, praf fluorescent şi cerneală pentru amprente. Cei mai încântaţi au fost copiii, care erau daţi cu cerneală pe degete şi îşi puneau amprentele pe bucăţele de hârtie.

"Este important însă să ştiţi că nu trebuie să publicaţi imagini sau videoclipuri cu amprentele voastre, pentru că pe internet oricând poate fi periculoasă expunerea lor", le-a explicat decanul.

Alţi copii care au "cercetat" standurile au studiat cu atenţie roboţii făcuţi din piese lego de firma Logicschool, punând întrebări despre modul în care aceştia sunt puşi în mişcare cu ajutorul programării.

Ca în fiecare an, și invitaţii Universităţii au atras publicul. Printre aceştia se numără Jandarmeria Bihor care a expus în exteriorul sălii de sport armament - precum cunoscutul pistol Carpaţi Md.1974, mitraliere, grenade, un lansator de grenade -, dar şi veste antiglonţ și un dispozitiv de marcare cu vopsea, folosit de jandarmi în timpul manifestărilor pentru a marca participanţii violenţi care trebuie scoşi din mulţime.

În interiorul sălii, poliştii bihoreni de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a Poliţiei Bihor au amenajat o zonă cu jaloane, unde cei care doreau putea să facă slalom pe traseu cu ochelari care induc efectele consumului de alcool şi droguri.

Noaptea Cercetătorilor este sărbătorită în fiecare an în circa 300 de oraşe europene, iar în România este organizată în 20 de oraşe.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!