O casă tradiţională din Husasău de Tinca, transformată de câţiva ani în Centrul Cultural de Reconectare la Viaţa Simplă, şi fostul magazin sătesc din aceeaşi localitate vor găzdui în seara de sâmbătă, 31 august, Noaptea Muzeelor la Sate.

Acesta va fi cel de-al doilea an consecutiv în care centrul cultural din Husasău de Tinca este partener al evenimentului "Noaptea Muzeelor la Sate", care se desfăşoară la nivel naţional. 

Potrivit programului publicat pe pagina de Facebook a evenimentului, centrul cultural, situat la nr. 369 din Husasău de Tinca, şi fostul magazin sătesc, de la nr. 256, vor fi deschise publicului în intervalul orar 18-23, accesul fiind gratuit.

Între orele 20 şi 21, la centrul cultural va avea loc o şezătoare de tors fuior şi depănat jirebie, precum şi un concert de muzică veche.

La şezătoare vor lua parte mai multe femei din sat. Acestea „au participat în tinereţe, alături de bunicii și străbunicii lor, la procesul de recoltare a cânepii, la topirea firelor de cânepă în valea satului, ce trece prin faţa centrului nostru, şi, ulterior, la meliţatul firelor de cânepă în arşiţa de la sfârşit de vară, pregătind astfel fuiorul pentru a fi tors iarna la clacă sau la şezătorile organizate săptămânal", se arată pe pagina evenimentului.

Între orele 18 şi 23, în fostul magazin sătesc, publicul va putea vizita expoziţia "CIPCA – dantela ţărănească a bunicii!".

Expoziţia este alcătuită din dantele lucrate manual de-a lungul timpului în localitatea bihoreană, precum și artefacte care au fost folosite pentru decorarea caselor ori piese care împodobeau altarul vechi al bisericii din sat.

În interiorul fostului magazin, de la ora 19 la 19.30, va avea loc şi o demonstraţie de realizare a acestui tip de dantelă.

După cum BIHOREANUL a mai scris, cel care a transformat casa tradiţională din Husasău de Tinca în Centrul Cultural de Reconectare la Viaţa Simplă şi magazinul sătesc este designerul bihorean Dorin Negrău. Originar din acel sat, Negrău a fost inspirat de cultura şi meşteşugurile locale încă din copilărie. Acesta este recunoscut la nivel internaţional pentru modul în care combină tradiţiile româneşti şi elementele de modernitate în compoziţia creaţiilor sale vestimentare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!