Doctorul Petru Chitulea, şeful Secţiei OB II din cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Oradea, devine - de luni - directorul medical al unităţii, în urma concursului dat pentru ocuparea acestui post şi încheiat vineri.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Maternităţii, www.spitalogoradea.ro, Chitulea a fost singurul candidat pentru această funcţie, după ce directorul medical interimar, dr. Traian Mureşan, s-a retras din competiţie. Dr. Chitulea a luat la concurs media 9,38, după ce la testul-grilă a obţinut 8,59, la susţinerea proiectului 9,75, iar la interviu nota 9,81.

Postul de director financiar-contabil al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie a fost adjudecat, tot în urma unui concurs încheiat vineri, de către Maria Silaghi, cu media 9,83, după ce aceasta a obţinut 10 la testul-grilă, 9,5 la proba de susţinere a proiectului şi tot 10 la interviu.

Cei doi directori adjuncţi vor rămâne pe funcţii doar o perioadă scurtă, deoarece la ultima reuniune a Consiliului Local, desfăşurată pe 24 februarie, aleşii orădenilor au aprobat comasarea Maternităţii cu Spitalul Clinic Judeţean, prin încorporarea în această unitate. Comasarea va deveni efectivă după ce şi executivul va aproba o Hotărâre de Guvern în acest sens.