Consiliul Local Oradea a aprobat miercuri coridorul de expropriere necesar pentru amenajarea unui drum nou în zona Calea Aradului.

Viitorul drum va oferi locuitorilor din Ioşia o alternativă la circulaţia prin sensul giratoriu de la ieşirea din Oradea spre Arad, extrem de aglomerat mai ales la ore de vârf.

Potrivit proiectului de hotărâre, investiţia, în valoare de 3 milioane lei, vizează construirea unui drum de legătură cu pod peste Peţa care va lega străzile Radu Enescu şi Trotuşului la capătul blocurilor din Aleea Călinului.

"Prin proiectul propus s-ar realiza un pod nou peste pârâul Peţa şi un drum de legătură între strada Trotuşului din cartierul Ioşia şi strada Radu Enescu din cartierul Veteranilor. Astfel s-ar crea un nou traseu de acces în cartier, care ar prelua o parte din traficul de pe Calea Aradului, DN 79, relaţia Arad şi drumul de centură, care momentan sunt foarte circulate", se menţionează în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.

Pentru a putea construi noua cale de acces, cu o lungime de 89 metri, şi un pod de 17 metri, municipalitatea va expropria două case din strada Trotuşului 22B, două clădiri cu destinaţia de anexe de la numărul 22A şi circa 2.000 metri pătraţi de teren. Construcţiile care stau în calea viitoarei artere vor fi demolate.

După cum BIHOREANUL a mai scris, în Oradea se desfășoară în prezent cel mai mare val de exproprieri de imobile de după căderea comunismului.