Campionatul Naţional de Ciclism XCO rezervat copiilor, s-a desfăşurat la Cisnădie. Marc Bereczki a devenit campion naţional la Under 7 ani (sub 7 ani), Dragoş Bereczki a cucerit medalia de bronz la U9, Andrei Kocsis a obţinut "argintul" la U10, iar Cristi Bereczki a sosit al şaptelea la U11.
Concomitent, la Târnăveni, a avut loc un concurs de Maraton MTB, unde sportivii echipei orădene CarcCover Racing Team au fost printre protagonişti. Astfel, David Iuhasz s-a clasat pe locul secund la categoria sa (seniori, 18-29 de ani), obţinând locul III în ierarhia generală a competiţiei de maraton, pe traseul scurt. David a fost urmat de Beni Reştea, care a cucerit medalia de bronz, acesta clasându-se pe locul 12 în ierarhia generală.
La clasa 30-39 de ani, Flavius Mario a venit pe locul IV. O nouă performanţă deosebită a fost obţinută însă de Lupuj Noemi care, la cursa de maraton pe traseu lung, a reuşit să ocupe locul III pe podiumul de premiere.
Altfel, motocicliştii echipei orădene se pregătesc să ia startul în cursa de la Bucureşti (1-3 septembrie), etapa care va conta pentru Campionatul ROSbk.