Cu o zi înainte să fie demis prin moţiune de cenzură, Guvernul Cîţu, preocupându-se de necesităţile fundamentale ale societăţii noastre, a emis o hotărâre ce vizează circulaţia trotinetelor pe drumurile publice. 

Mai concret, dacă prima reglementare a circulaţiei trotinetelor fusese făcută prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2020, prin Hotărârea de Guvern nr. 1075/2021 se reglementează câteva aspecte concrete vizând circulaţia trotinetelor electrice.

În primul rând se reglementează condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească o trotinetă electrică pentru a putea circula (frâne, sistem de avertizare, lumini), care sunt identice cu cele pentru biciclete, mopede sau vehicule cu tracţiune animală.

Trotinetele electrice nu pot fi conduse pe trotuar, ci doar pe pistele special amenajate sau pe carosabil. Dacă trotineta se află pe drumul public, aceasta poate fi condusă numai pe un singur rând. Altfel spus, la fel ca bicicletele, nu pot merge în paralel pe drumul public.

Cea mai interesantă prevedere este aceea că schimbarea direcţiei de mers în cazul trotinetelor electrice se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulaţia vehiculelor trase sau împinse cu mâna. Inspirată din faptul că, în cazul trotinetelor electrice, spre deosebire de biciclete, îţi pierzi echilibrul dacă ridici mâna de pe ghidon, reglementarea nu poate fi în afara criticilor.

Să ne imaginăm, spre exemplu, o intersecţie aglomerată într-un mare oraş şi o trotinetă care vrea să vireze stânga. Imaginea în care conducătorul trotinetei se dă jos şi o ia la stânga mergând pe lângă trotinetă prin puhoiul de autoturisme nu cred că a fost avută în vedere la reuniunea celor mai înalte caschete ale ţării, atunci când s-a luat această decizie.

Pe de altă parte, în aceeaşi logică, nu înţeleg cum ar putea ajunge omul cu trotineta pe banda din stânga, pentru a putea vira efectiv stânga, mai ales în situaţia în care avem o bandă de dreapta şi trei benzi înainte. Legal, numai pe jos, prin mijlocul drumului înţesat de autoturisme, împingând hotărât trotineta electrică! Să nu uităm că pe trotuar şi trecerea de pietoni nu e voie pe trotinetă!

Tot aşa, art. 161 litera q din regulamentul modificat impune conducătorului de trotinetă să ţină ambele mâini pe ghidon în tot cursul conducerii acesteia, restul obligaţiilor fiind identice cu cele pentru persoanele care conduc biciclete pe drumurile publice.