Cel mai bun proverb care se potriveşte cu pandemia este: "Nu e lucru ca hodina, nici scaun ca la bufet". Asta pentru că, oricât te-ai muta în online cu serviciul, patul îţi face cu ochiul, frigiderul îţi arată obrazul, iar metabolismul tău şi al colaboratorilor aduce hibernare.
În plus, deşi şpriţul e la un braţ distanţă, băutura fără poveste nu are niciun farmec. Altfel bei la tabla ondulată, din pahare de muştar, sau în faţa ABC-ului o bere de 2,5 litri la pet, decât în casă, sub ochii mustrători ai nevestei.
Şi totuşi, cel puţin pentru orădeni, pandemia a fost mană cerească. Deşi de trei cincinale suntem într-o continuă investiţie, parcă niciodată numărul şantierelor nu a fost aşa de mare şi, implicit, deranjul în trafic atât de devastator.
Dar mandatele de primar ale lui Ilie Bolojan s-au născut sub o zodie norocoasă. Mai ţineţi minte cum in extremis am reuşit să montăm noua centrală pe gaz, după ce vechiul CET devenise un morman de fier vechi? Iar ţevile de termoficare au fost schimbate cu o întârziere de 25 de ani, chit că aveau mai multe găuri decât bugetul de stat.
Acum, cu podul Dacia blocat şi linia de tramvai scoasă, cu Calea Aradului spartă, cu Centura gâtuită în zona cimitirului, cu Drumul Expres în lucru la capetele dinspre Podgoria şi Episcopia, e clar că ar fi murit mai mulţi orădeni de nervi, în trafic, decât au făcut-o de Covid-19.
Cum vacanţa se prelungeşte până în toamnă, presiunea pe trafic nu mai este atât de puternică, aşa că avem mari şanse să nu ne mai batem cu levierele prin intersecţiile blocate. Deci, în tot răul, şi-un bine...