În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță.

Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că niște funcționari din Ministerul de Finanțe au refuzat să treacă patrimoniul CET-ului II în proprietatea orașului. Acum ne-ar fi stat tare bine cu câteva zeci de milioane de euro în buget, numai buni să cofinanțeze alte și alte lucrări.

Au fost situații când administrația centrală a înțeles că e bine să colaboreze cu cea locală. Ministerul Agriculturii a dat Primăriei Oradea un spațiu pentru construirea unui parc, iar în schimb edilii au renovat niște clădiri pentru care Ministerul n-ar fi avut bani nici de bidinele. La fel, în contul terenului cedat de Spitalul Militar pentru o parcare supraterană, Primăria a construit pentru unitatea medicală un dispensar nou-nouț.

Din păcate mai sunt găuri negre, pentru că managerii din sistemul de stat preferă să nu-și bată capul pentru a pune lucrurile în mișcare. Clădirea Poștei înghite o grămadă de bani din bugetul instituției, pentru plata supraimpozitării clădirilor nerenovate. Și totuși șefii persistă în a ține ca orbul de botă de acest patrimoniu care se sfărâmă pe zi ce trece. Un transfer gratuit către Oradea i-ar scăpa de o grămadă de cheltuieli, iar orașul ar putea avea o clădire renovată.

La fel e și cu Stadionul Tineretului. Ministerul Educației nu are bani nici de cretă, la ce buget îi asigură Guvernul României, dar mai bine ține baza la statutul de paragină decât să o transfere municipalității care și-a exprimat deschis dorința de a face în acea zonă o bază sportivă de elită.

Bine că le-a venit mintea la cap celor de la CFR, care au înțeles că, dacă nu sunt în stare să găsească un mecanic de locomotivă treaz, nu sunt capabili nici să gestioneze un sistem medical complex cum e rețeaua lor regională de spitale.

Un lucru e sigur: aceste zone nerenovate vor rămâne o pată pe obrazul Oradiei. Că dacă n-am reușit astfel de transferuri cu o guvernare condusă de liberali, sunt șanse mici să avem parte de așa ceva când puterea de la București nu va coincide cu cea din Bihor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!