Un ciobănesc belgian a fost împușcat cu o armă de vânătoare, iar rana i-a distrus coloana vertebrală, lăsându-l paralizat. Câinele a fost găsit agonizând chiar în via stăpânului său, aflată în municipiul Salonta, într-o zonă unde folosirea armelor de vânătoare este interzisă. Din cauza rănilor grave, proprietarul a fost nevoit să-l eutanasieze.
Incidentul s-a produs în urmă cu două săptămâni. Căţelul a plecat pe 18 ianuarie din curtea stăpânilor spre via acestora, situată în apropiere şi nu s-a mai întors. “L-am căutat două zile. L-am găsit paralizat”, a povestit BIHOREANULUI proprietarul patrupedului, Bandi László.
Bărbatul și-a dus câinele mai întâi la un veterinar din Salonta, apoi la o clinică specializată din Aleșd, unde i s-au făcut investigații amănunțite. Aşa a aflat că patrupedul avea o leziune în zona coloanei vertebrale provocată prin împuşcare cu o armă de vânătoare.
“Medicul a făcut tot ce a putut, dar nu l-a putut salva. După o săptămână a trebuit să-l eutanasiem. Nu mi-am revenit nici acum. Pentru mine, acest căţel a fost un membru al familiei”, spune proprietarul.
Salontanul a depus în aceeaşi zi o plângere penală la Poliția Salonta, cerând ca autorul să fie identificat și tras la răspundere. “Dacă ar fi provocat vreo pagubă, trebuia să mi se spună. Aș fi plătit. Dacă a deranjat pe cineva, trebuia să-l alunge. Dar l-au ucis, şi eu consider acest lucru revoltător. Nemaivorbind că s-a întâmplat în oraş, unde este interzis să tragi cu arma”, a mai spus László.
Cazul a ajuns, acum, în ancheta poliţiştilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor, unde s-a deschis un dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalelor după cum a informat, la solicitarea BIHOREANULUI, biroul de presă al Poliţiei Bihor.
Conform sursei citate, salontanul a reclamat uciderea câinelui său în data de 26 ianuarie. În sesizare se arăta că patrupedul a fost găsit într-un șanț din zona adiacentă a unui bazin de înot din Salonta, iar medicul de la clinica veterinară din Aleşd a constatat că “rana animalului ar fi putut fi provocată de un glonț”.
Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor și a unui procuror de la Parchetul Salonta.
Acesta este al doilea dosar privind uciderea ilegală a unor animale, după cel deschis în decembrie, când trei câini au fost găsiți împușcați pe un câmp între Salonta și Homorog, cu arme de vânătoare. Autorii nu au fost identificați nici până acum.
Un detaliu alarmant este că unul dintre câinii împușcați atunci a fost găsit la doar câțiva metri de Drumul Național 79, ceea ce sugerează că a fost împușcat de la mică distanță, posibil chiar de către șoferi care tranzitau zona.
Braconierii ucid nu doar câini, ci şi păsări. De-a lungul anilor, mai ales primăvara, în zona Salonta au fost descoperite păsări moarte, inclusiv specii protejate, despre care s-a presupus că au fost otrăvite intenționat. Suspectați au fost unii vânători, care ar fi încercat astfel să elimine concurența naturală pentru iepuri și fazani. Deși au fost depuse mai multe plângeri penale, niciuna nu a dus până acum la trimiterea în judecată a vreunui suspect.