Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliţia Bihor au început urmărirea penală faţă de un orădean de 32 de ani pentru evaziune fiscală, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2008-2009, tânărul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, a efectuat achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand din Italia şi Austria în valoare de aproximativ 6 milioane de lei care nu au fost declarate organului fiscal.

"Suspectul este acuzat că s-a sustras astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat cu suma totală de 1.591.693 lei", a declarat comisarul Ioana Indrieş.

Orădeanul e cercetat în stare de libertate, iar prejudiciul cauzat de el nu a fost deocamdată recuperat.

Tânărul este al cincilea dealer de autoturisme second-hand din Bihor pus sub urmărire penală în acest an de poliţiştii de investigare a fraudelor pentru evaziune fiscală, prejudiciul total cauzat de samsarii de maşini prin tranzacţii intracomunitare ilicite ridicându-se, în cele patru cazuri, la aproape 5 milioane de lei.