Preşedintele Asociaţiei Urbariale Vulturul Negru din Hidişelu de Dobreşti, Vasile Sferle, şi secretarul organizaţiei, Avram Tonca, sunt anchetaţi de poliţiştii beiuşeni pentru delapidare.
Surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că ancheta a pornit de la o reclamaţie formulată împotriva celor doi de către membrii organizaţiei, care au descoperit că din pădurea aflată în proprietatea organizaţiei au fost tăiaţi sute de arbori valoroşi. Bănuiala poliţiştilor este că defrişările s-au făcut la comanda celor doi, care şi-au băgat apoi în propriile buzunare contravaloarea lemnelor furate şi vândute.
În urma unui control de fond efectuat la solicitarea anchetatorilor, specialiştii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare au inventariat în pădurea Asociaţiei aproximativ 700 de cioate rămase după tăierea arborilor, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 lei.
"S-au constituit mai multe sectoare pentru rărituri, iar pe lângă doi arbori marcaţi s-au tăiat alţii doi, aleşi dintre arborii valoroşi", a explicat sursa BIHOREANULUI.
Potrivit sursei citate, în perioada furturilor, pădurea Asociaţiei Urbariale Vulturul Negru din Hidişelu de Dobreşti s-a aflat în administrarea Ocolului privat Codrii Cămării, în cantonul administrat de către pădurarul Florian Cotro, condamnat deja anul trecut la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru neglijenţă în serviciu.
Citiţi pe această temă şi articolul Ocol la procurori: Opt funcţionari vor fi daţi pe mâna anchetatorilor în cazul pădurilor furate (FOTO)
Nou furt de lemne descoperit la Dobreşti! Au fost tăiaţi arbori în valoare de peste 100.000 lei
7 Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
bau
siiii....care-i treaba, ce se mai aude? nimic, nimic!?!?!? auuuuuu, toate-s moarte???
nasol, frate!
Postat 29 Iunie 2013, 15:32 de bau
0
0
Raporteaza
SERA 6
ce masinuta isi luara sferle? stiu anchetatorii, un BMW seria 6 nou, nout!
Postat 18 Iunie 2013, 15:41 de mick
0
0
Raporteaza
SMECHERUL LUI POPA CORNEL
CENZURAT
Postat 18 Iunie 2013, 08:30 de CONYT
0
0
Raporteaza
La noi nu vede nimeni?
La Bratca se taie lemnele ca iarba, Primarul face legea dispar padurile fara sa aiba nimeni curajul sa scoata o vorba de frica amenintarilor.
Postat 18 Iunie 2013, 00:12 de Bratcan
0
0
Raporteaza
se fura cu ei
care specialisti de itrsv???? coras cu dosar penal, deliman coste si motul care pune biruri pe padurari ......?????rampa care a ajuns si mai rau , adica sa fure cu masina itrsv-ului si cu o remorcuta atasata...???? niste gunoaie ordinare si pungasi de doi bani tinuti acolo de popa cornel pentru ai apara magariile facute in campanie....o sa platiti odata tot....ratatilor si va mai ziceti ingineri silvici dar voi nu aveti nici o treaba cu silvicultura.....
Postat 17 Iunie 2013, 20:50 de ion
0
0
Raporteaza
Dar numai la Dobreşti, ca şi când acolo sunt toate pădurile Bihorului ?
...
Postat 17 Iunie 2013, 18:37 de Carp III
0
0
Raporteaza
OARE E ADEVARAT !?
OARE E ADEVARAT !?
DATOR VANDUT !!!! Directorul ARR PETI ALIN ameninta pe toata lumea sa nu mai mearga la vanatoare pt ca POPA il sustine la maxim si este prieten cu SAVA de la ARME care este un gunoi ca si el,dar tot el merge la BRACONAJ cu prieteni lui printre care politistul HANIS ALIN si SAVA DE LA ARME dovada este ca au fost la BRACONAJ si au vanat in perioada interzisa femele gestante CIUTE,CAPRE NEGRE SI SCROAFE A FATA...... astea sunt PETI SI POPA VIITORUL BIHORULUI....
Postat 17 Iunie 2013, 16:47 de cetatean
0
0
Raporteaza