Primăria Oradea vrea să preia 53,2 de hectare de teren peste drum de aeroport pentru a amenaja aici un parc industrial.
„Putem atrage investitori”
Consiliul Local Oradea şi-a dat joi acordul de principiu pentru preluarea în proprietatea oraşului a Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Oradea situată în Calea Aradului nr. 5, care deţine terenul pe care au fost ridicate de-a lungul timpului 3 clădiri.
"Amplasamentul este peste drum de aeroportul din Oradea, între Drumul Naţional 79 şi viitorul drum expres Oradea-Arad. Pe cele 53 de hectare de teren pe viitor se poate dezvolta un parc industrial și putem atrage investitori", a declarat joi, în cadrul şedinţei, primarul Florin Birta.
Hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi şi fără comentarii. De altfel, partidele parlamentare din Bihor au căzut deja de acord asupra promovării proiectului în Senat.
Pentru a prelua Staţiunea Agricolă, municipalitatea a iniţiat un proiect de lege cu sprijinul senatorului liberal de Bihor Gheorghe Bota.
"Pentru a depune acest proiect am avut o discuţie cu toate partidele parlamentare din Bihor şi toţi parlamentarii au semnat acest proiect de lege, astfel încât să nu avem probleme în Parlament", a precizat Birta.
Proiectul depus la Senat are semnăturile tuturor celor 13 parlamentari de Bihor.
Teren contra datorii
În cazul în care documentaţia va fi aprobată, municipalitatea orădeană va prelua staţiunea administrată în prezent de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".
Iniţial, potrivit Legii nr. 45/2009, stațiunea şi patrimoniul său urmau să intre în administraţia Universităţii din Oradea. Demersul, iniţiat în anul 2012, nu a fost dus însă niciodată la îndeplinire.
"Am avut o discuţie cu domnul rector Constantin Bungău, care mi-a spus că universitatea nu are nevoie de acest teren şi ar putea fi preluat de Primăria Oradea", a declarat Birta.
Universitatea a renunţat la amplasament din motive financiare. Pe amplasament există trei construcţii, din care una cu caracter administrativ, cu un etaj, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 770 mp, un laborator de cercetare dispus pe două etaje (1.650 mp) şi o magazie (480 mp).

Construcţiile sunt în proprietatea privată a Academiei de Ştiinţe Agricole şi vor trebui despăgubite de oraş.
"S-a găsit soluţia să preluăm staţiunea. Noi, practic, vom rămâne cu terenul, clădirile şi datoriile pe care le are", a explicat primarul de Oradea.
Conform înţelegerii, municipalitatea îşi va asuma datoriile pe care le are staţiunea către bugetul de stat, în valoare de circa 1,2 milioane lei.
Municipalitatea orădeană se obligă să plătească datoria în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii pe baza căreia va intra în posesia amplasamentului.
Vezi mai jos HCL-ul privind acordul de principiu pentru preluarea Stațiunii de Cercetări Agricole: