Noua echipă de fotbal a municipiului Oradea, CAO 1910, a susţinut, vineri, la Stadionul Iuliu Bodola, cel de-al patrulea joc de la înfiinţare în stagiunea de pregătire pentru primul sezon din istorie, sezonul 2017-2018.

Elevii antrenorilor Florin Fărcaş şi Călin Capotă au primit replica echipei de juniori de la CS Oşorhei, pe care au întrecut-o cu un scor astronomic, de 12-0. La pauză scorul a fost 3-0, iar golurile au fost marcate de: Laszlo 3, Balogh 2, Jurca 2, Sfârlea, Torok, Duluş, Man şi Panti.

Cei doi tehnicieni au trimis în teren de la început jucători care au fost mai puţin folosiţi în amicalul de miercuri de la Salonta, cu Olimpia. Astfel, primul 11 pentru CAO 1910 a fost alcătuit din: Ruska – Mihai, Gheorghiţă, Zoltan, Ţîrtea – Duluş – Balogh, Torok, Sfârlea, Junc – Laszlo. În repriza a doua au mai evoluat: Egri – Hering, Panti, Man şi Raţ.

Aşa după cum o arată şi scorul, jocul a fost la discreţia totală a orădenilor.

Cei de la CAO 1910, care recent s-au înscris în Liga a V-a, au mai disputat până acum trei partide de verificare, încheite cu două victorii şi un rezultat de egalitate. Primul meci a fost disputat tot la Stadionul Iuliu Bodola, în compania formaţiei doljene de ligă a IV-a, Metropolitan Işalniţa, pe care CAO a învins-o cu scorul de 4-1. A urmat apoi un egal, 2-2, la Borş, cu Viitorul din localitate, iar miercuri, victoria cu 2-0 de la Salonta, cu Olimpia.

În următorul joc, CAO 1910  va evolua sâmbătă, 5 august, la Aleşd, cu Crişul din localitate. În program mai figurează două jocuri de verificare, cu Unirea Livada şi CSC Sânmartin.