Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat luni, pentru a doua oară în acest an, lista oraşelor şi comunelor în care, din cauza pandemiei, se impun restricţii în activitatea restaurantelor, cafenelelor, sălilor de jocuri, instituţiilor de cultură şi divertisment. După două săptămâni de la reluarea activităţii cu public a acestora în spaţiile interioare, Oradea se apropie din nou de o incidenţă a cazurilor Covid de 3 la mia de locuitori pe ultimele 14 zile, prag de la care ea trebuie suspendată.
Faţă de precedenta actualizare, din 4 ianuarie, numărul localităţilor din Bihor în care se impun măsuri de limitări şi restricţii a crescut de la 31 la 38. La nivelul județului, incidenţa Covid este de 1,86 cazuri/1.000 locuitori cumulat pe ultimele 14 zile, exceptând focarele.
Având în vedere evoluţia pandemiei şi analizele Direcţiei de Sănătate Publică, CJSU a emis Hotărârea nr. 2/2021, conform căreia începând de la prima oră a zilei de marţi, 12 ianuarie, activităţile culturale şi de divertisment, precum şi cele ale unităţilor HoReCa sunt interzise în spaţii interioare în următoarele 9 unităţi administrativ-teritoriale care au o incidenţă a cazurilor Covid cumulate pe ultimele 14 zile mai mare de 3 la 1.000 de locuitori: Lazuri de Beiuş (4,98), Măgeşti (4,52), Sântandrei (4,43), Viişoara (3,8), Vadu Crişului (3,74), Chişlaz (3,42), Pocola (3,3), Nucet (3,27) şi Boianu Mare (3,14).
Amintim că la precedenta reuniune a CJSU, din 4 ianuarie, doar trei comune din Bihor aveau o incidenţă mai mare de 3 la mia de locuitori, şi anume Boianu Mare, Viişoara şi Vadu Crişului.
Sub pragul de 3 la mie, dar mai mare de 1,5, sunt alte 29 UAT-uri, unde activităţile mai sus enumerate se pot desfăşura în spaţii interioare, dar fără a se depăşi 30% din capacitatea maximă a acestora. Este vorba despre Câmpani, Oradea, Remetea, Ineu, Şuncuiuş, Copăcel, Paleu, Abram, Brusturi, Cărpinet, Mădăras, Aleşd, Vârciorog, Cherechiu, Uileacu de Beiuş, Beiuş, Tileagd, Lunca, Şinteu, Toboliu, Borod, Sânmartin, Ştei, Drăgăneşti, Curăţele, Sânnicolau Român, Căbeşti, Şoimi şi Marghita.
De menţionat că în Oradea incidenţa cazurilor Covid cumulate în ultimele 14 zile este de 2,81 la mia de locuitori, apropiindu-se din nou de pragul de 3 care a făcut ca în municipiul reşedinţă de judeţ activităţile HoReCa, de cultură şi divertisment să fie suspendate în spaţiile interioare din 27 octombrie până în 28 decembrie 2020.