Oradea a ajuns la venerabila vârstă de 902 ani. Drăguţa de ea, ar vrea să fie frumoasă şi prosperă, dar nu poate fi mare cu oameni mici. Votul din 14 iunie ne poate arăta şi ce fel de oameni suntem şi în ce oraş vom trăi.
Iubitorii de câini au tot dreptul să fie supăraţi pe Ilie Bolojan. Bietele patrupede au fost lichidate în mare măsură din oraş. Nici ecologiştii nu pot să-i poarte o dragoste fierbinte primarului care s-a dedat la tăierea mândrilor stejari din buricul târgului.
Microbiştii se uită la Ilie cu albuşul ochiului pentru că a refuzat să mai bage milioane de euroi în gaura numită FC Bihor, iar pensionarii militari îi poartă pică de când s-a legat de bronzul călare din centru, făurit şi din solda lor. La rândul lor, pesediştii au strâns un important capital de ură, de vreme ce de 25 de ani nu-s în stare să ajungă în biroul nr. 1 din Primărie. Decât, eventual, cu cagule pe cap şi cu leviere în mâini.
În fine, preacinstitul Alexandru Kiss nu-l suportă pe Bolojan de când acesta l-a lăsat fără viceprimar. Sincer, eu cred că şeful UDMR a dat maghiarilor ordin de boicot nu pentru că îl deranjează scăderea ponderii etniei în oraş, cât mai degrabă ideea ca aeroportul din Oradea să-l concureze pe cel din Debreţin, iar Oradea-Felix să detroneze SPA-urile ungureşti din zonă.
Poţi să nu-l iubeşti pe Bolojan, dar nu poţi să nu-ţi iubeşti oraşul. E ca şi cum nu ţi-ai iubi mama. Acum e momentul să arătăm că nouă nu ni se rupe-n 14 de Oradea Mare. În 14 iunie.