Zeci de elevi orădeni vor asculta primul sunet de clopoţel din toamna acestui an în sediile altor şcoli decât erau obişnuiţi până acum. Consiliul Local a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, noua reţea şcolară pentru anul de învăţământ 2017-2018.

Elevi de la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Colegiul Tehnic Traian Vuia şi Şcoala Gimnazială Szascvay Imre se vor muta în alte sedii pentru că spaţiile în care învăţau până acum sunt închiriate, revendicate sau într-o stare proastă.

Consiliul Local a hotărât joi mutarea claselor gimnaziale ale Colegiului Naţional Iosif Vulcan din clădirile din strada Rahovei 1 şi Iuliu Maniu 46 în fostul sediu al Colegiului Tehnic Andrei Şaguna din bulevardul Decebal 60, şcoală comasată între timp cu Colegiul Tehnic Traian Vuia. Pe cale de consecinţă, colegiul tehnic îşi va restrânge activitatea şi îşi va muta clasele în sediul pe care îl deţine în strada Constantin Brâncoveanu 12A.

Această măsură a fost luată pentru că imobilele în care făceau ore elevii de gimnaziu de la Colegiul Iosif Vulcan sunt într-o stare precară, iar clădirea din strada Rahovei este revendicată, fapt pentru care municipalitatea nu poate investi în reabilitarea ei.

La fel, elevii şcolii gimnaziale Szacsvay Imre se vor muta din clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu 6 în cea a Liceului Tehnologic Ioan Bococi din strada Tudor Vladimirescu 42, imobil pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Bihor. Liceul va fi restructurat şi mutat în altă locaţie.

Mutarea şcolii Szacsvay a fost impusă de faptul că îşi desfăşura activitatea într-o clădire pentru care municipalitatea plătea o chirie de 1.000 euro pe lună, pe când noul sediu a fost dat de Consiliul Judeţean în administrarea municipalităţii cu titlu gratuit.

Pe de altă parte, începând din anul şcolar 2017-2018, din reţeaua şcolară orădeană va face parte şi Şcoala Postliceală FEG cu specializări în domeniile sănătate şi asistenţă pedagogică. Instituţia va funcţiona în sediul din strada Onisifor Ghibu 3.