170 de pacienţi ai spitalului de Pneumoftiziologie au fost investigaţi în doar patru zile cu ajutorul ecografului performat achiziţionat în acest an. Aparatul medical a fost cumpărat din cei 9.600 de euro donaţi în acest scop de fundaţia NATO Wives Bazaar din Bruxelles pentru secţia Pneumologie III în cadrul căreia funcţionează 14 paturi de copii.

Ecograful achiziţionat contribuie la uşurarea perioadei de spitalizare a pacienţilor minori bolnavi de tuberculoză, dar şi la realizarea unui act medical profesionist în ceea ce priveşte diagnosticarea şi tratarea bolii, în strânsă legătură cu alte afecţiuni.

În cursul zilei de joi, Katalin Schmidt, reprezentanta fundaţiei NATO Wives Bazaar, unde a fost depus proiectul pentru achiziţionarea acestui aparat, a şi făcut o vizită la Oradea în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei locale şi ai spitalului declarându-se mulţumită de eficienţa cu care au fost folosiţi banii alocaţi de fundaţie. „Mă bucur foarte mult că aţi folosit în mod eficient donaţia noastră, şi vă invităm să depuneţi în viitor şi alte solicitri de finanţare în acest sens", a declarat Katalin Schmidt cu ocazia întrevederii.

Spitalul de Pneumoftiziologie a obţinut la sfârşitul anului 2009 o finanţare de la fundaţia belgiană în baza unui proiect scris pentru achiziţionarea unui ecograf prin utilizarea căruia să poată stabili un diagnostic rapid şi la standarde tehnice ridicate având în vedere numărul mare de pacieţi pe care îi deserveşte unitatea spitalicească.