Noul preşedinte al PPMT, Szilagyi Zsolt, a dat, în prima sa conferinţă de presă susţinută în această calitate, un semnal de "conectare la politica românească" de partea acelor formaţiuni şi politicieni care consideră că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată, iar acest fenomen eradicat indiferent că este vorba despre "baronii naţionali" sau despre "baronii locali".

În condiţiile în care, cu două zile înaintea alegerii sale, fosta preşedintă a PMP Elena Udrea a insinuat că SRI şi DNA acţionează selectiv împotriva politicienilor în loc să aplice corect legislaţia anti-corupţie, iar preşedintele UDMR Kelemen Hunor a acuzat condamnarea fostului ministru Nagy Zsolt insinuând că acesta ar fi fost "discriminat" pe criterii etnice, Szilagyi a declarat că partidul său consideră esenţială continuarea activităţii justiţiei împotriva politicienilor suspecţi sau vinovaţi de corupţie.

"Văd că procesele pornite de justiţie sunt un demers în direcţia bună, pentru că România trebuie să scape şi de baronii naţionali, pentru că nu avem doar baroni locali, şi România a irosit bani şi din cauza acestora. Susţinem, indiferent de limba maternă a celor acuzaţi de corupţie, procesul tragerii lor la răspundere. Corupţia nu are limbă maternă. Maghiarii şi românii sunt împreună acuzaţi, este un lucru trist că acest fenomen al corupţiei a pătruns în elita politică maghiară şi sistemul de pradă a pătruns în elita maghiară. PPMT are toleranţă zero la corupţie", a spus Szilagy Zsolt.

Preşedintele PPMT a amintit şi de Afacerea Mecena, ai cărei protagonişti sunt "liderii UDMR Szabo Odon, Biro Rozalia şi Kiss Alexandru", arătând că, pe lângă deturnarea a aproape un milion de euro pentru construirea Centrului Ady Endre, şefii Fundaţiei Mecena nu au răspuns la întrebarea unde sunt fondurile din care s-au angajat să acorde burse anuale, pentru câte zece studenţi maghiari şi zece studenţi români, în schimbul terenului dat de Consiliul Local Oradea lângă Ştrandul Municipal pentru construirea Centrului Mecena.