Noul Regulament Local de Urbanism al Oradiei va intra de luni în vigoare.

Începând din 19 aprilie, toate documentele emise de Instituţia Arhitectului Şef, de la certificate de urbanism la documentaţii pentru obţinerea avizului Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, vor respecta criteriile din regulamentul aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local 260 din 2021.

Normativul, aprobat de Consiliul Local în şedinţa din martie, aduce modificări Planului General de Urbanism în sensul eliminării unor disfuncţionalităţi şi neconcordanţe.

"Necesitatea actualizării Regulamentului Local de Urbanism a fost determinată de constatarea anumitor disfuncţionalităţi şi neconcordanţe în perioada de monitorizare şi aplicare a prevederilor acestuia, scopul modificării acestui regulament fiind tocmai acela de a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor şi a specialiştilor în domeniu", a declarant viceprimarul Arina Moş.

Viceprimarul i-a îndemnat pe orădenii care au de depus documentaţii pentru autorizaţii de construire să descarce formulare de pe portalul municipalităţii în formatul actualizat.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, prin noul regulament de urbanism Consiliul Local a îndreptat printre altele erorile referitoare la procedurile de urmat pentru reîncadrarea terenurilor construibile situate în mod eronat ca terenuri agricole sau vii şi livezi şi a adaptat normele în vigoare la tipologia funcţională şi geomorfică a ţesutului urban.