Peste 89 milioane de euro au fost plătiți anul trecut fermierilor bihoreni din fonduri europene, prin Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, Bihorul fiind al doilea județ pe țară ca număr de cereri autorizate pentru plata în avans a subvențiilor la sfârșitul campaniei 2022.

Înainte să înceapă campania din acest an, noul director al APIA Bihor îi roagă pe fermierii bihoreni să se încadreze în calendarul de depunere a cererilor, cu atât mai mult cu cât, după depășirea lui, „codașii” sunt penalizați.

După termen, cu penalități

Cu începere din 1 martie și până în 15 mai se derulează prima etapă a Campaniei 2023 pentru depunerea, la cele 8 centre locale ale Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură Bihor, a cererilor de plată pentru subvențiile cuvenite fermierilor, a anunțat marți, în prima sa conferință de presă, noul director al APIA Bihor, fostul deputat PSD Ioan Sorin Roman.

„Rugăm fermierii să fie la fel de activi ca anul trecut, atunci când sunt invitați să se prezinte la centrele locale, pentru că există obiceiul românesc să lăsăm lucrurile pe ultima sută de metri”, a spus Roman.

În ce privește campania din acest an, directorul APIA a amintit că fermierii pot depune cereri de plată încă 25 de zile lucrătoare după termenul de 15 mai, dar în acest caz li se reține din sumele cuvenite 1% pentru fiecare zi de întârziere la depunerea cererilor și dosarelor.

Pentru a face acest lucru, fermierii trebuie să depună la centrele APIA un dosar ce conține, pe lângă copia actului de identitate și dovada unui cont bancar, documentele ce atestă utilizarea terenurilor, precum și documente specifice în funcție de măsurile pentru care solicită sprijinul.

Fruntași pe țară

În ce privește rezultatele campaniei de depunere a cererilor de plată de anul trecut, Roman a spus că, datorită fostei conduceri și angajaților APIA Bihor, acestea au fost foarte bune: „La sfârșitul campaniei 2022, APIA Bihor a fost pe locul doi în țară la numărul de cereri autorizate pentru plata în avans a subvențiilor”.

Anul trecut, APIA Bihor a primit 34.267 cereri de plată, din care a probat 33.970 pentru 30.483 fermieri, sumele plătite fiind de 89,329 milioane euro.

Plata finală a campaniei 2022 a început pe 2 decembrie, iar în 22 decembrie erau 31.503 fermieri autorizați pentru plata finală, cu peste 62 milioane euro.

Pe de altă parte, noul director al APIA Bihor a anunțat că, tot datorită eforturilor fostei conduceri, sediul din Oradea al instituției va fi reabilitat energetic printr-un proiect finanțat din PNRR cu 530.000 euro, iar intenția sa este și extinderea clădirii prin mansardare, în prezent aceasta fiind neîncăpătoare.

De asemenea, Roman a afirmat că speră ca, la finele acestui an, să obțină rezultate cel puțin la fel de bune ca predecesorul său, Cristian Câmpan.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!