Noul şef al Statului Major al armatei Marii Britanii, generalul Patrick Sanders, a trimis zilele trecute un mesaj mobilizator trupelor sale, spunând că aceasta este generaţia care trebuie să pregătească armata să lupte într-un război în Europa şi că NATO trebuie să fie gata să învingă Rusia.

Potrivit BBC.com, într-o scrisoare trimisă pe 16 iunie şi adresată "tuturor gradelor şi funcţionarilor", Sir Patrick Sanders subliniază ameninţarea reprezentată de Rusia şi faptul că este primul şef al Statului Major General "din 1941 încoace care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o mare putere continentală".

Generalul Sanders mai spune că "invazia Rusiei în Ucraina subliniază scopul nostru principal - de a proteja Regatul Unit şi de a fi gata să luptăm şi să câştigăm războaie pe uscat - şi întăreşte cerinţa de a descuraja agresiunea rusă prin ameninţarea cu forţa", scrie Spotmedia.ro. 

Generalul Sanders şi-a stabilit obiectivul de a "accelera mobilizarea şi modernizarea armatei pentru a întări NATO şi a refuza Rusiei şansa de a mai ocupa o parte din Europa". „Noi suntem generaţia care trebuie să pregătească armata pentru a lupta din nou în Europa", a transmis, în scrisoarea sa, noul şef al armatei britanice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!