Lovitură pentru conducerea Aeroportului din Oradea şi cea a Consiliului Judeţean Bihor. Vineri, la finele primei săptămâni a acestui an, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a publicat pe site-ul propriu o decizie prin care anunţă anularea licitaţiei organizate în vederea construirii unui nou terminal pentru călători, lucrare estimată la suma de 20,79 milioane lei.

Procedură nelegală

Potrivit Deciziei 2298/C2/2677 emisă în 28 decembrie 2016, CNSC a hotărât anularea licitaţiei având în vedere "încălcări" ale legislaţiei privind achiziţiile publice, în urma unei contestaţii depuse de una dintre companiile care au depus oferte pentru a obţine contractul, şi anume UTI Grup SA.

"Având în vedere încălcările legale săvârşite şi etapele procedurii de atribuire în care acestea au avut loc, Consiliul apreciază că nu pot fi dispuse măsuri de remediere a actelor care afectează procedura şi stabileşte că este imposibilă continuarea procedurii de achiziţie. În această situaţie, Consiliul anulează procedura de atribuire", se arată în decizia CNSC.

Din expunerea CNSC reiese că una dintre companiile interesate, UTI Grup SA, a depus pe 25 noiembrie 2016 o contestaţie "împotriva procedurii de atribuire emisă de Regia Autonomă Aeroportul Oradea ca entitate contractantă" în vederea atribuirii contractului ce are ca obiect "servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor" pentru construirea noului terminal. Fără a expune motivele, decizia CNSC arată că această instituţie a admis contestaţia formulată de UTI Grup SA şi a anulat procedura de atribuire a contractului.

Laude "la bine", tăcere "la rău"

În condiţiile în care de la instalarea actualei conduceri a CJ reprezentanţii Aeroportului nu mai au voie să furnizeze informaţii presei şi în contextul în care licitaţia pentru noul terminal a fost anunţată în noiembrie de conducerea CJ, BIHOREANUL a încercat să afle de la instituţie motivele concrete pentru care CNSC a anulat licitaţia, dar fără succes.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Zoltan Hizo, a comunicat BIHOREANULUI că la nivelul CJ nu există informaţii, juriştii instituţiei fiind în cea mai mare parte în concediu.

Pe de altă parte, directorul Aeroportului, Gheorghe Pasc, a afirmat că nu se află în Oradea, a închis discuţia şi apoi nu a mai răspuns la telefon.

Ca atare, în prezent nu se ştie câte companii au concurat pentru realizarea noului terminal, numele celei care s-a situat pe primul loc în urma procedurii de achiziţie organizate de Aeroport, preţul pe care l-a ofertat aceasta, argumentele invocate de UTI Grup SA în baza cărora CNSC a anulat licitaţia, ba nici măcar dacă Aeroportul va formula o plângere împotriva Deciziei CNSC în termenul legal, de 10 zile de la comunicarea acesteia.

Investiţie necesară

După cum BIHOREANUL a mai scris, la începutul mandatului, actualul preşedinte al CJ Bihor, Pasztor Sandor, declara că avea intenţia să oprească demersurile pentru construirea noii aerogări, începute în mandatul predecesorului său, Cornel Popa, însă ulterior, în noiembrie, când a şi anunţat lansarea licitaţiei, acelaşi Pasztor a afirmat că noul terminal este "imperios necesar, având în vedere că începând din decembrie de pe Aeroport vor fi operate săptămânal 4 noi zboruri înspre Bucureşti, iar din martie 2017 numărul de zboruri se va tripla".

Noua aerogară ar urma să aibă o suprafaţă utilă de 3.000 metri pătraţi şi să fie construită ca o structură uşoară lângă terminalul edificat în 1964 şi modernizat în 2011.

Lucrările pentru noul terminal au ca sursă de finanţare bugetul Aeroportului, la o valoare estimată de 20,79 milioane lei, şi – conform caietului de sarcini – trebuie finalizate în 12 luni de la semnarea contractului cu câştigătorul licitaţiei.

UPDATE:

La o zi după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anunţat că a anulat procedura pentru desemnarea firmelor care urmau să construiască noul terminal pentru pasageri al Aeroportului din Oradea, conducerea acestuia reacţionează afirmând că propria comisie de licitaţie a decis oprirea şi refacerea procedurii, înaintea CNSC. Mai mult, şefii Aeroportului spun că nu s-a încălcat nicio lege în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică.

Citiți pe această temă articolul Conducerea Aeroportului, după anularea de către CNSC a licitaţiei pentru noul terminal: nu s-a încălcat legea, chiar Aeroportul a anulat procedura