„Nu am fugit nicăieri. I-am primit pe poliţişti, le-am deschis toate uşile, au luat tot ce au cerut”, a declarat marți, contactat de BIHOREANUL, omul de afaceri Ioan Micula, solicitat să-şi prezinte punctul de vedere legat de ancheta pornită de Parchetul General la firmele din grupul European Food & Drinks, pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi delapidare. Presa centrală scria că frații Ioan și Viorel Micula ar fi plecat din țară, însă magnatul spune că nu e așa.

După cum a relatat deja BIHOREANUL, luni au fost efectuate şase percheziţii în judeţul Bihor, la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi din grupul European Food & Drinks. Ancheta vizează un presupus mecanism prin care active aparţinând a cinci firme ar fi fost transferate către alte entităţi, cu scopul de a evita recuperarea de către stat a sumelor datorate. Valoarea totală a acestor active este estimată la aproximativ 163 milioane lei.

Ioan Micula: „Nu avem nicio legătură cu Ilie Bolojan”

Contactat de ziar, Ioan Micula respinge acuzaţiile şi pune descinderile pe seama unui context politic. “Ne-am tot întrebat ce se întâmplă. Am văzut mai multe ştiri, în care fotografiile noastre sunt alături de primul-ministru. Nu am avut şi nu avem nicio legătură cu domnul Bolojan, vreau să precizez acest lucru. Însă eu consider că totul este politic, ar putea avea legătură cu alegerile din Capitală”, susţine Micula.

Potrivit acestuia, anchetatorii ar fi avut acces deplin la sedii şi la documente, pe care le-ar fi ridicat fără a întâmpina vreo opoziţie.

Totodată, omul de afaceri a respins zvonurile că el şi fratele său, Viorel, s-ar sustrage de la anchetă, după ce site-ul Gândul.ro a anunțat că „fraţii Micula nu au fost găsiţi de procurori” şi că „Poliţia caută să afle unde au dispărut”. „Surse judiciare au dezvăluit pentru Gândul că aceştia nu au fost găsiţi până acum pentru a fi aduşi la audieri şi că există indicii că ar fi plecaţi din ţară”, a scris publicația amintită.

Ioan Micula: „Aiureli, nu am fugit nicăieri”

„Aiureli”, a comentat Ioan Micula tranşant, afirmând că cei doi nici nu au fost citaţi şi nici nu le-a fost comunicată vreo acuzaţie oficială. Dacă va fi nevoie, spune Micula, el și fratele său îşi vor prezenta punctul de vedere.

„Nu am fugit nicăieri. De altfel, nu am primit vreo citaţie, nu ni s-a comunicat vreo acuzaţie. Vedem care va fi concluzia, ce se întâmplă şi vom acţiona în consecinţă”, a afirmat acesta.

Micula afirmă că întreaga dispută are rădăcini vechi și că, în privinţa sumelor achitate de statul român, există o hotărâre definitivă a unui tribunal internaţional de arbitraj în favoarea grupului, „care nu poate fi contestată”.

Pe frontul european, însă, lucrurile sunt departe de a fi lămurite: decizia prin care statul este obligat să recupereze aproximativ 792 milioane de lei, calificaţi drept ajutor de stat acordat ilegal, se află încă în apel la instanţa europeană.

Ioan Micula acuză intimidări

„Ei vin la intimidare. Noi avem un conflict juridic cu statul român de 20 de ani, conflict care nu s-a terminat. Dar ceea ce nu se poate contesta e că Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții a decis că România trebuie să plătească despăgubiri firmelor noastre, iar acea hotărâre este obligatorie între părţi”, susţine omul de afaceri.

De altfel, Ioan Micula a promis și că va reveni cu un comunicat de presă detaliat pe această temă.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, în cursul zilei de luni, Parchetul General și polițiștii de la Investigarea Criminalităţii Economice au desfășurat la nivel național 78 de percheziții, în cadrul unei noi operațiuni de amploare de tip „Jupiter”. Șase dintre descinderi i-au vizat pe fraţii Micula și firmele lor din Rieni, Ștei și Sudrigiu.

În aceeași zi, ANAF a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra companiilor celor doi magnați, pentru a se asigura că statul poate recupera sumele acordate ilegal acestora. Curtea de Apel Oradea dăduse sentințe favorabile magnaților bihoreni.

UPDATE: Comunicatul oficial transmis presei de frații Micula

Marți după amiază, fraţii Ioan şi Viorel Micula au transmis, printr-un comunicat de presă, prima reacţie oficială în care susţin că vor demonstra fără dificultate caracterul legal al tranzacţiilor investigate, reluând totodată argumentele privind litigiul internaţional câştigat împotriva statului român. Citiți detalii pe această temă în articolul ”Reacție oficială a fraților Ioan și Viorel Micula: Cercetările vor confirma corectitudinea activităților noastre

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!