Primăria avertizează orădenii să nu cumpere apartamente în blocul recent construit în curtea liceului ortodox Roman Ciorogariu din strada Sovata nr. 3 pentru că acestea nu pot fi întăbulate!

"Dacă există persoane interesate de achiziţionarea unui astfel de apartament le aducem la cunoştinţă că acest bloc nu a fost recepţionat, ca atare nu poate fi înscris în cartea funciară, deci orice contract de vânzare-cumpărare pe o promisiune de vânzare este nul. Drept urmare, recomandarea primăriei este a nu se încheia pre-contracte şi a nu se achita avans de către potenţialii cumpărători până când blocul este recepţionat în condiţiile legii şi înscris în Cartea Funciară", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Primăria a amendat proprietarul imobilului cu suma de 10.000 lei, maximum prevăzut de Legea 50, a construcţiilor, din 1991.

Firma Maximum Construct a majorat de la 12 la 25 numărul de apartamente aprobate prin proiect, deşi zona străzii Sovata fiind foarte aglomerată, nu le poate asigura locuri de parcare şi spaţiu verde.

Potrivit municipalităţii, constructorul va trebui să revină la proiectul iniţial pentru că în acest caz intrarea în legalitate cu o altă variantă decât cea cu 12 apartamente, aprobată iniţial, nu este posibilă.