Dispariţia treptată a obiceiului de a oferi mărţişoare, şantierele din oraş care limitează plimbarea pietonilor şi faptul că 1 martie cade anul acesta într-o zi de duminică au făcut ca Primăria Oradea să rămână, în premieră, cu 13 amplasamente de vânzare a micilor podoabe neînchiriate.

Au rămas neocupate

Potrivit evidenţelor Primăriei Oradea, 13 din cele 89 de locuri de vânzare a mărţişoarelor scoase la închiriere de municipalitate în locurile aglomerate din oraş, precum străzile Republicii, Nufărului, Transilvaniei, Piaţa Unirii sau Calea Aradului, au rămas, în premieră, neînchiriate.

Practic, în urma licitaţiei cu plic închis organizate de municipalitate pe 18 februarie, au rămas neocupate 14% dintre locurile pentru mărţişoare. Cu ocazia aceleiaşi proceduri de achiziţie, au rămas neocupate 26 de locuri, reprezentând 34% din cele 77 de amplasamente pentru vânzarea de flori pentru 8 martie. „Dacă anii trecuţi era bătaie pe locuri, acum au rămas locuri libere. Nu mai merge vânzarea de flori şi mărţişoare”, a declarat un comerciant pentru BIHOREANUL.

Şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa, pune reducerea cererii de locuri de vânzare din oraş pe seama concurenţei hipermarketurilor. „Marile magazine vând deja de o lună mărţişoare, au o ofertă bogată ca modele şi preţuri, aşa că este greu pentru un producător mic să facă faţă concurenţei”, a declarat Popa.

„M-am păcălit”

Chiar şi aşa, au fost cazuri în care în cadrul licitaţiei preţul pentru un loc de vânzare a urcat de 61 de ori, de la 7,65 lei la 471 lei pe zi, pentru un loc de vânzare în zona Calea Aradului, lângă Grădiniţa 44. La fel, în urma licitației, prețul de închiriere a unei tarabe amenajate de Primăria Oradea în strada Republicii a crescut de 5 ori, de la 83 lei la 407 lei pe zi.

Astfel, chiriaşii vor plăti bugetului local pentru cele 6 zile de închiriere a amplasamentului, în intervalul 25 februarie – 2 martie, 2.826 lei pentru locul din Calea Aradului şi 2.442 lei pentru taraba din zona Republicii. „A fost licitaţie cu plic închis, nu cu strigare, unde ştii cine, cât şi pentru ce loc licitează. Aşa am pus un preţ mare să mă asigur că voi prinde loc şi m-am păcălit”, a declarat un comerciant pentru BIHOREANUL.

Tot mai puţini

Miercuri, la prânz, primii comercianţi şi-au scos marfa la vânzare începând din Piaţa Unirii până pe strada Republicii, în zona Colegiului Naţional Ady Endre, sau pe platoul din faţa Crişul Shopping Center, în Bulevardul Decebal sau în Calea Aradului.

Judecând după vânzările până la ora prânzului, primăvara anului 2026 nu se anunţă foarte generoasă. Majoritatea potenţialilor clienţi trec pe lângă tarabe fără să se oprească. „Nu am dat mai nimic. Să sperăm că până pe 1 martie vremea o să se mai îndrepte şi o să iasă lumea la plimbare”, spune Csaba, olar din Corund (Harghita), care vine în al doilea an cu marfă la Oradea. „Anul trecut am ieşit cumva pe plus, dar anul ăsta se arată mult mai slab. Nici comercianţi nu sunt atâţia, dar nici clienţi", spune bărbatul.

„Vremea mărţişoarelor a trecut...”

Preţul unui mărţişor la tarabele din Oradea începe de la 2,5 lei, în cazul celor simple, ajunge la 30 lei în cazul unui ulcior artizanal ori 40 lei în cazul unui bucheţel de flori "criogenate", oprite din îmbătrânire cu ajutorul unor soluţii pe bază de glicerină.

„Preţurile sunt cele de anul trecut. Mâncarea, curentul şi benzina le poţi scumpi cât vrei, dar mărţişoarele, care ţin de estetică şi tradiţie, nu ai cum, că nu le mai cumpără nimeni”, spune o comerciantă.

Şantierul din strada Republicii, care a redus numărul trecătorilor şi faptul că data de 1 martie cade anul acesta într-o zi de duminică, când orădenii nu merg la şcoală sau muncă, este de aşteptat să scadă vânzările.

„Clienţii sunt în general pensionari, cupluri în trecere ori elevi. Orădenii cumpără în general un mărţişor sau două. Vremea când se cumpărau cu plasele pentru cunoscute şi colege a trecut”, a declarat o vânzătoare.

Printre orădenii care treceau miercuri prin Piaţa Unirii, de la o tarabă la alta, pentru a admira mărţişoarele, s-a numărat şi episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea (foto jos). „Este un obicei frumos să dăruieşti mărţişoare. Sper să se păstreze”, a declarat Preasfinţitul.

La fel gândesc şi comercianţii micilor podoabe, care speră la îmbunătăţirea vremii şi a vânzărilor odată cu apropierea zilei de Mărţişor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!