Numărul asistaţilor social din Oradea a scăzut cu 40%, de la 235 de beneficiari, în 2014, la doar 142 în 2019.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea continuă campania demarată anul trecut "Nu munceşti, nu primeşti" în cadrul căreia beneficiarii de ajutor social din zona Voltaire sunt obligaţi să facă curăţenie în jurul blocurilor în care locuiesc şi a străzilor adiacente.

Potrivit unui comunicat al DASO, care a făcut public marţi numărul de dosare, asistaţii fac curăţenie pe străzile din apropierea domiciliului folosindu-se de mături, lopeţi, saci şi alte unelte puse la dispoziţie de municipalitate.

Activităţile prestate în folosul comunităţii de către beneficiarii de ajutor social cu capacitate deplină de muncă sunt coordonate şi monitorizate de funcţionari ai municipalităţii şi ai RER Vest.

"Cu toate că dinamica beneficiarilor nu a suferit modificări majore ca urmare a monitorizării de către DAS Oradea a efectuării orelor şi acţiunilor în folosul comunităţii, deprinderile de a realiza şi menţine curăţenia în spaţiul public din vecinătatea locuinţei sunt vizibile, dar, din păcate, doar în cazul celor care prestează acţiunile de curăţenie", a transmis DASO.

Potrivit comunicatului, "ceilalţi locatari nu sunt în stare să menţină curăţenia, ceea ce produce multe nemulţumiri din partea celor care muncesc în folosul comunităţii".

Din dorinţa de a schimba mentalităţi în această zonă defavorizată consilierii DASO sunt prezenţi zilnic în zona Voltaire "pentru a încuraja această categorie socială să înţeleagă că au şi obligaţii, nu doar drepturi".