Luni, 23 octombrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Stăpânul Parchetului

În cei 3 ani de când conduce Parchetul Beiuş, în loc să dovedească infractori, prim-procurorul Cosmin Pantea le-a făcut dosare poliţiştilor şi jandarmilor deranjați de relația cu ofițereasa cu care BIHOREANUL l-a prins în toiul nopţii.

BIHOREANUL a descoperit că, dincolo de legătura magistratului cu poliţista Mihaela Pupea se ascund lucruri grave, care au bulversat activitatea sistemului judiciar local, fostul șef al Jandarmeriei din Beiuș și polițiști dezvăluindu-i adevărata faţă, de tiran dispus la abuzuri grosolane, din dorința de a controla totul și de a-şi propulsa protejata în funcţii de conducere.

Bani băgați la apă

BIHOREANUL vă prezintă încă o situație aberantă. La mai bine de un an de când au fost finalizate, 3 dintre cele 7 bazine de înot construite de Consiliul Județean nu sunt încă funcționale. Construite cu aproape 20 milioane lei, din banii bihorenilor, bazinele de înot din Beiuș, Ștei și Nucet stau ferecate și nefolosite, pentru că primăriile nu au banii sau personalul necesar ca să le pună în funcțiune.

Fente de primari

BIHOREANUL arată cum o mână de primari au patentat un truc care îi scapă de gura opozanților din Consiliile Locale. Edilii sfidează obligația de a reuni „parlamentele” locale în ședințe obișnuite, cu dezbateri pe proiecte, și le fac extraordinare în numele unor false urgențe, la ore matinale sau online, mizând pe absența și nepregătirea celorlalți aleși. Vezi până unde s-a ajuns și cine sunt „performerii”!

Mega-lansarea

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „21 de rubini”, regizat de preotul orădean Ciprian Mega, va fi lansat în weekend la Oradea, în prezența vedetelor. Filmul care a pus pe jar Episcopia Ortodoxă a Bihorului, cu staruri internaționale ca Mickey Rourke, Elisabeta Pellini și Anthony Delon, dar și autohtone precum Dorel Vișan ori Loredana Groza, face o radiografie caustică a societății românești de azi. Află când și unde va putea fi văzut.

Podurile Oradiei

Dezvoltată pe Crișul Repede și traversată de mai multe pârâuri, Oradea a devenit în timp un oraș al podurilor. De câteva sute de ani, orădenii au trecut de-o parte și de alta apele ce scaldă orașul, pe poduri din lemn, din fier, apoi din beton, întâi la pas și cu trăsura, mai apoi cu vehicule motorizate. BIHOREANUL vă invită la o nouă incursiune în trecut, cu ajutorul istoricului Cristian Culiciu.

Weekend cu jazz

La o lună după ce promenada Libertății din Oradea a răsunat de „Jazz by the River”, două clădiri emblematice din centrul urbei vor găzdui un alt eveniment dedicat acestui gen muzical: Ora Jazz Festival. De data aceasta, vor fi prezenți muzicieni din Germania, Norvegia, Regatul Unit și Franța, care vor scoate în prim-plan cele mai recente creații ale lor. BIHOREANUL vă prezintă invitații și programul.

ORADEA NOASTRĂ

Greu cu bița!

Pe hârtie, Oradea se prezintă drept un oraș ambițios, care investește în coridoare de mobilitate urbană, adică proiecte de infrastructură ce ar trebui să încurajeze transportul public și soluțiile alternative, nu bazate pe autoturisme, ci pe mersul pe jos sau cu bicicletele. În realitate, orașul pare că se preocupă doar de transportul rutier: în anul 2023, în Oradea s-au amenajat doar 2 kilometri de piste pentru bicicliști, iar majoritatea rutelor dedicate lor sunt întrerupte sau suprapuse cu zone pietonale.

Dilema „verde”

Spre deosebire de orașe, în satele Bihorului nu s-a introdus colectarea deșeurilor biodegradabile, ceea ce îi pune pe unii oameni în dificultate: ce fac cu resturile vegetale adunate din grădini? Autoritățile îi încurajează să le transforme în compost, dar dacă nu vor să facă asta, le rămân doar opțiuni neconvenabile: să le dea foc, ceea ce este interzis prin lege, sau să le predea operatorilor de salubritate, contra unor costuri deloc mici.

Îmblânzitoarea de pagini

O poveste de „jos pălăria!”. Înconjurați de mult mai colorata și dinamica lume digitală, copiii de azi au nevoie tot mai mare să fie învățați să descopere viețile din cărți. Orădeanca Ioana Blaga știe, însă,. cum să-i convingă... De mai bine de șapte ani, Ioana - ea însăși scriitoare de cărți pentru copii - organizează singurul club de citit dedicat micuților din Oradea. Săptămânal, le citește povești și le deschide apetitul pentru lectură, ajutându-i totodată să își dezvolte limbajul și creativitatea.

Locul potrivit

Pe lângă regulile colectării separate, sunt importante și regulile cu privire la tipul de recipient în care sunt puse deșeurile. Pentru a evita să rămână cu deșeurile în fața porților, localnicii din Oradea și Zona Metropolitană trebuie să le depoziteze doar în sacul sau pubela potrivită. RER Vest explică de ce este important acest lucru.

OPINII

Adrian Criș: De la Sorbonică la Universitate

Universitatea din Oradea a făcut în ultimii ani progrese atât de mari încât am cam renunțat s-o mai numesc, ca pe vremuri, Sorbonica. Asta chiar dacă încă are, ca tot învățământul nostru, o groază de bube, de la formalism până la impostură.

Mircea Chirilă: Un Festifall cum nu mai fu

Au fost foarte puține voci critice despre ediția recentă a Toamnei Orădene, rebotezată Festifall. Ediția 2023 a cam avut de toate, organizatorii intuind că nu toți orădenii își rup nasturii de la cămașă pentru Lori de la Onești, ci unii preferă un vin și un jazz pe malul Crișului.

Călin Pop: Oradea mea

Peste timp, m-a întristat să constat că Timișoara s-a schimbat în rău, iar Oradea i-a luat-o - până și ea - pe dinainte. Aici se întâmplă mai multe acțiuni culturale, concerte, expoziții, festivaluri, lansări; orașul s-a modernizat, s-a dezvoltat vizibil.

Mircea Ursuța: Camera, fapta și organul...

Poliția Rutieră va putea să sancționeze unele contravenții prin utilizarea unor imagini surprinse de alți șoferi sau pasageri aflați în trafic. Deși la o primă vedere propunerea ar putea părea corectă și morală, în raport cu „bizonii” care populează traficul în țara noastră, în realitate, dacă ea se transformă în lege, va genera mai multe probleme decât rezolvări.

PREMIILE LUI BIHOREL

Ciao, Bârlău, ciao! Primărița din Brusturi ar pleca puțin în Italia, dar judecătorii i-au zis „pas”; Noua școală din Finiș e gata, dar primarul nu umblă după avize pentru a o deschide; Consilieră de stânga-dreapta: Sfetnică de PSD-iști, avocata Dochiana Bejan s-a convertit consilieră la ministra Gorghiu; Din aplicația OTL-ului nu poți să cumperi un bilet de călătorie!; Curentați la încălzire: Jumătate din punctele termice din Nufărul așteaptă după Electrica!; De ce s-au anulat probele din dosarul de trafic de droguri al fiului fostului prefect. Vă mai amintiți de fostul judecător Galea?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!