Luni, 28 noiembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu conținut divers și bogat în informații exclusive:

Made in Oradea

După ani în care modelul de business al industriei locale s-a bazat pe manufactură și, implicit, pe angajați mulți, în Oradea încep să vină întreprinderi cu tehnologii de vârf.

Parcurile industriale au atras anul acesta investiții de 852 de milioane de euro din partea unor lideri de piață ca Nokian Tyres, Stihl ori Press Glass, de trei ori peste cele din ultimii 14 ani, ADLO pregătind extinderea Parcului industrial IV și înființarea în județ a încă 7 platforme destinate potențialilor investitori obligați de războiul din Ucraina să se relocheze.

Disecţia unui dezastru

BIHOREANUL prezintă starea oripilantă în care se află Serviciul judeţean de Medicină Legală.

Adulţi şi copii, victime ale unor agresiuni, sunt consultaţi într-un cabinet cât o gheretă, cu pereţi scorojiţi şi crăpaţi, în laboratoare şi în sala de autopsie medicii fac slalom printre găleţi fiindcă plouă prin tavan, iar autoritățile nu sunt în stare să identifice un teren, deși sunt fonduri pentru construirea unui nou sediu.

Facere de bine!

Parchetul Beiuş a clasat dosarul angajaţilor de la balastiera Ile Viorel Construct, prinşi în flagrant săpând ilegal în albia Crişului Negru, lângă un pod din Tărcaia.

Anchetatorii au respins sesizarea Gărzii de Mediu Bihor şi au luat de bună povestea patronului care s-a jurat că au ieşit în sâmbăta Rusaliilor la lucru... ca să facă un bine comunităţii şi să strângă mizerii.

Profesorii blănoși

Copiii cu dizabilități de la un centru din Oradea participă la cursuri alături de doi pedagogi... căței.

De la finele anului trecut, câinii West și Becky îi ajută pe micuții de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Bonitas, prin joacă, să-și exprime emoțiile, să-și mențină echilibrul și să interacționeze cu profesorii și colegii lor fără a fi agresivi.

„Gaură” la pătrat

Serviciul de Ambulanță, păgubit cu peste 200.000 lei după două contracte încheiate cu aceeași firmă, pentru același serviciu!

SAJ Bihor a angajat o firmă care să-i dărâme o clădire, să recupereze cărămizile și să ia molozul, dar i-a plătit încă o dată transportul molozului, din cauza greșelilor unui angajat, „acoperite” apoi de conducere.

Război pe gunoi

Inaugurată cu fast în 2016, dar fără a fi pusă în funcțiune până acum, stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), unde ar trebui „topite” gunoaiele bihorenilor, ar urma să intre în funcțiune anul viitor. Dacă nu cumva o „suspendă” procurorii DNA!

Firma Eco Bihor, care administrează depozitul județean de deșeuri, acuză că Girexim Universal SA, care a câștigat licitația de operare a stației TMB, s-a folosit de acte false și, de fapt, nu are cum să își îndeplinească obiectivele asumate în Bihor.

TIMP LIBER

Crăciun în Oradea

O nouă ediție a Târgului de Crăciun debutează vineri în centrul urbei, cu aprinderea luminilor de sărbătoare, o întâlnire cu Moș Crăciun și un concert Narcisa Suciu.

Cu ocazia târgului, vedetele Radio ZU vor transforma din nou Oradea în „orașul faptelor bune”, realizând emisiuni din Piața Unirii și aducând cântăreți în vogă pe scena târgului.

ORADEA NOASTRĂ

Unde sunt gunoaiele?

Operatorul de salubrizare din Oradea continuă să împartă sacii galbeni pentru colectarea deșeurilor reciclabile. Demarată de aproape o lună, campania de distribuire este prelungită de RER Vest, pentru ca sacii să ajungă la cât mai mulți orădeni de la case. Se întâmplă asta în contextul în care o zecime dintre casele din municipiu nu au scos deloc pubelele negre sau pe cele maro în fața imobilelor în acest an și n-au făcut-o nici acum, ca să poată primi sacii galbeni.

Școala de afară

Care sunt păsările care ciripesc în parcul Libertății? Ce pești trăiesc în Crișul Repede și cum respiră ei în apă? Cum poate fi o sticlă transformată în decorațiune de Crăciun? La toate aceste întrebări, curioșii mai mici sau mai mari primesc răspunsuri în cadrul lecțiilor de ecologie anume organizate în Oradea. Paleta lor este tot mai diversificată, semn că și interesul a crescut.

„În salubritate, schimbările necesită ani”

Restantă în UE la reciclarea deșeurilor, România are șanse să avanseze în acest domeniu costisitor doar dacă asigură un sistem eficient de colectare a deșeurilor aruncate separat, care să fie cât mai aproape de „sursă”, adică de cetățeni, și derulează campanii serioase de educație ecologică.

„Sloganul «colectează separat deșeurile» ar trebui să fie similar ca intensitate cu cel referitor la consumul de sare, zahăr și grăsimi”, este convinsă Liliana Nichita, directoarea Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) din țară, acele foruri din fiecare județ responsabile de problema salubrității.

OPINII

Cum vom scăpa de Bolojan
de Mircea Chirilă

Iohannis nu-l poate suporta pe Ilie Bolojan pentru că este un exemplu negativ. Adică tu să vii și sâmbăta la lucru, când alții abia miercuri ajung la serviciu de la ski, dar și asta numai pentru a avea de unde pleca joi la golf? Pentru președintele României se potrivește perfect bancul acela cu ardeleni care spune că de-aia mănâncă ei ciorba cu dumicați de pâine ca să nu deschidă gura de două ori…

Oradea se schimbă. Și Bihorul
de Adrian Criș

Dacă „loco” noi ne plângem de „cele mai mici salarii” și „cele mai mari taxe” (ambele enunțuri fiind false, ventilate în scopuri pur politice), cei care ne-au vizitat orașul sunt uimiți că arată cu totul altfel decât românește. Și urbea, și locuitorii ei. Orașul - curat, în plină și continuă dezvoltare (pe când noi înjurăm șantierele, alții înțeleg cât folos ne vor aduce după finalizare), iar orădenii - prosperi după haine, case și mașini.

PREMIILE LUI BIHOREL

Mascaţii la Vegas! Și vila lui Borciu din Sântandrei a fost percheziționată în dosarul șantajelor din sălile de jocuri de noroc; Victoria lui Victoraș: Mulțumită deciziilor CCR, Micula Jr. ar putea scăpa de dosarele penale; Proful de vineri: De ce ține ministrul Marcel Boloș conferințe de presă atât de des la Oradea; Transfer de subprefect: Botházy Nándor și-a asigurat un post „suspendat” la noua Direcție Județeană a Autorității Electorale Permanente; Nevasta spionată: Un stomatolog din Oradea a fost condamnat, după ce a pus microfoane în dormitoriul fostei soții; Cine plătește? Proprietarii de pe Șelimbărului, buni de plată într-un proces intentat chiar de... președintele asociației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!