Primăria Sânmartin se opune mutării Penitenciarului Oradea în satul Cihei din comună, conform unei propuneri făcute de ministrul Justiţiei Tudorel Toader la începutul acestei săptămâni.
"Toată lumea este împotrivă!"
"Într-o singură zi, imediat ce a apărut ştirea despre mutarea penitenciarului din Oradea la Cihei, am primit zeci de telefoane. Toată lumea este împotrivă. Nu vom da niciodată autorizaţie de construire pentru aşa ceva pe raza comunei", a declarat pentru BIHOREANUL primarul de Sânmartin, Cristian Laza.
Edilul a argumentat arătând că nici amplasamentul, situat într-un cartier de tineri, nici statutul comunei, care cuprinde două dintre cele mai importante staţiuni balneo-climaterice din România, nu se potrivesc destinaţiei de penitenciar.
"Amplasamentul din Cihei este lipit de un cartier de tineri, unde s-a dat teren pe Legea 15 şi s-au construit case. Sunt familii cu copii mici care nu vor accepta niciodată o puşcărie în imediata vecinătate. Şi apoi, comuna Sânmartin are două dintre cele mai căutate staţiuni balneo-climaterice din România, pentru reabilitarea cărora a obţinut finanţare europeană şi pe care încearcă să le pună în valoare. Construcţia unei puşcării nu cred că va fi un plus pentru imaginea acestora", a spus primarul.
"Să meargă la Sântandrei!"
Cristian Laza a propus municipalităţii orădene şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să mute puşcăria pe un teren dintre Oradea şi Sântandrei. "Un loc mult mai potrivit pentru amplasarea penintenciarului ar fi terenul de la ieşirea din Oradea spre Sântandrei. ANP are acolo cam 5 hectare de teren", a spus Laza.
Contactat de BIHOREANUL, primarul de Sântandrei Ioan Mărcuş, nu crede însă că penitenciarul se va muta la intrarea în comună. "Amplasamentul de care se vorbeşte este pe raza administrativă a municipiului Oradea, dar nu văd cum s-ar muta penitenciarul aici. Peste terenul situat între Oradea şi Sântandrei va trece centura lărgită a oraşului, care va face legătura şi cu viitoarea autostradă", a spus Mărcuş.
Disputele pe marginea construirii unui penitenciar în comuna Sânmartin au fost lansate marţi de Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a declarat într-o conferinţă de presă organizată la Focşani că susţine propunerea primarului Ilie Bolojan de strămutare a puşcăriei din centrul oraşului, pentru a amenaja în clădirea acesteia un hotel.