Ruşii stabilesc ce şi unde se forează în Oradea! Primăria este în imposibilitatea de a implementa un proiect pe fonduri norvegiene în valoare de 17,6 milioane lei, pentru că firma NIS Petrol, care a concesionat de la stat perimetrul  2 Tria, din care face parte şi Oradea, refuză să îi elibereze aviz de forare.

Municipalitatea vrea să încălzească pe apă geotermală consumatorii deserviţi de Punctul Termic 902, printre care Liceul Sportiv şi alte imobile din zonă, din puţul deja existent în curtea Universităţii. Pentru ca acest lucru să devină posibil, Primăria va trebui să sape un puţ de reinjecţie a apei uzate termic pentru a evita epuizarea resursei, lucru pe care nu îl poate face fără avizul concesionarului deţinut de Gazprom.

"Când am ajuns la autorizarea lucrărilor ne-am lovit de o tâmpenie. Noi trebuie să construim puţul de reinjecţie la distanţă de minim 900 de metri de puţul de extracţie, în aşa fel încât să se poată face circuitul apei. Cei de la NIS nu vor să ne dea însă avizul de forare", a povestit, într-o conferinţă de presă, luni, primarul Ilie Bolojan.

Potrivit primarului, reprezentanţii municipalităţii, NIS Petrol şi Transgex s-au întâlnit pe 17 septembrie la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru o rezolvare a situaţiei, dar discuţiile au rămas fără finalitate.

Astfel, municipalitatea va cere marţi acordul Consiliului Local pentru a face demersuri ca teritoriul oraşului să fie scos pe viitor din perimetrul concesionat de NIS Petrol.

"Vom cere fără echivoc ANRM să scoată Oradea din petimetrul Tria care cuprinde jumătate din judeţul Bihor. Firma este conştientă că aici nu va exploata niciodată petrol pentru că nu îi vom da niciodată autorizaţie de construire şi atunci ne încurcă", a spus Bolojan.