La orele dimineţii, USL Bihor şi-a finalizat numărătoarea paralelă a voturilor, bazată pe centralizarea sufragiilor conform cifrelor consemnate în procesele-verbale încheiate la nivelul tuturor celor 650 de secţii de votare din judeţ.

Victorie pe toată linia

Conform preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, dintre cei 13 candidaţi bihoreni ai USL, 10 vor fi parlamentari în următorii patru ani, deoarece au "închis" colegiile, câştigând - aşadar - alegerile cu peste 50% plus unu din voturile valabil exprimate.

Astfel, din partea USL vor fi deputaţi Lucia Varga (PNL - colegiul 3 Aleşd), Gheorghe Costin (colegiul 4 Beiuş), Gheorghe Bogdan (colegiul 5 Ceica), Ioan Roman (colegiul 6 Salonta), Sonia Drăghici (colegiul 7 Oradea), Ioan Cupşa (colegiul 8 Oradea) şi Florica Cherecheş (colegiul 9 Oradea).

Informaţiile furnizate de Mang arată că în colegiul 5 primarul pesedist al comunei Drăgăneşti, Gheorghe Bogdan, a obţinut 52,47% din voturi, în colegiul 6 deputatul Ioan Roman şi-a înnoit mandatul cu 50,44%, în colegiul 7 Sonia Drăghici a reuşit acelaşi lucru cu 59,94%, iar liberalul Ioan Cupşa a luat în colegiul 8 Oradea un scor de 54,67% şi colega sa de partid, Florica Cherecheş, a câştigat colegiul 9 Oradea cu 56,79%.

În ce priveşte situaţia pentru Senat, şi aici USL a "închis" toate cele trei colegii pe care mizau: colegiul 2 Aleşd-Beiuş-Ştei (prin liberalul Cristian Bodea), colegiul 3 Oradea sud-Salonta (Valeriu Boeriu - PNL, care a obţinut 61,33% din voturi) şi colegiul 4 Oradea (PSD-istul Florian Bodog). Mang a declarat că Bodog şi-a câştigat colegiul cu 56,63%.

Triumful USL, bucuria PDL-iştilor

Până la ora 9 a dimineţii de luni, doar USL a făcut publice rezultatele numărătorii paralele, primele date oficiale, parţiale, urmând să fie făcute publice de către Biroul Electoral Judeţean după ora 10.

Cu toate acestea, bazându-se pe operaţiunea proprie, chiar şi neîncheiată, secretarul general al PDL Bihor, Cristian Ile, a recunoscut luni dimineaţă victoria categorică a USL. "Potrivit numărătorii noastre, USL a închis într-adevăr cele 10 colegii", a spus Ile, adăugând că, în aceste condiţii, cel mai probabil ARD va avea un singur parlamentar de Bihor, pe Liviu Laza Matiuţă (Colegiul 4 Deputaţi), deoarece acesta a strâns în jur de 5.000 de voturi.

Dacă rezultatele consemnate de numărătoarea paralelă a USL se dovedesc reale, acest lucru înseamnă că UDMR a câştigat cele trei colegii pe care miza în nordul judeţului, unde populaţia de etnie maghiară predomină, dar şi că ARD se va bucura de cea mai mare anomalie a legii electorale, care permite suplimentarea mandatelor în colegiile câştigate net de competitori.