Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, accidentul s-a petrecut duminică în jurul orei 5.30, în intersecţia străzilor Avram Iancu şi Iuliu Maniu, lângă Biserica cu Lună din centrul Oradiei.

Cei doi fotbalişti, Florin Neaga şi Cosmin Letan, se întorceau acasă cu un taxi de la nunta portarului FC Bihor, Călin Fildan, când maşina în care se aflau şi care circula pe drumul cu prioritate, a fost acroşată de un alt taxi.

"Autovehicolul a fost acroşat de un orădean de 59 de ani, care conducea un taximetru şi care nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie. În urma evenimentului rutier, persoanele din primul autoturism au fost răniți și transportaţi la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Contactaţi de BIHOREANUL, cei doi fotbalişti susţin că impactul a fost violent, maşina în care se aflau rotindu-se de trei-patru ori pe stradă, după care s-a oprit într-un stâlp. Atât Florin Neaga, cât şi Cosmin Letan, ambii aflaţi pe bancheta din spate, au fost aruncaţi din maşină şi s-au trezit pe şosea.

"Nu ştiu dacă am fost proiectaţi pe geam sau s-au deschis uşile în timp ce maşina se rotea pe şosea, ştiu însă că eu când mi-am revenit eram pe trotuar. Nu ştiu cum am ajuns acolo. M-am ridicat şi am mers la Florin să văd cum este, fiind şi el pe şosea. Mi-a zis că nu se simte bine şi nu se prea poate mişca. Ulterior, cineva ne-a zis că am fost proiectaţi prin geamul portierei din stânga spate, care era spart, dar eu tind să cred că pe uşi am fost aruncaţi", a declarat Cosmin Letan.

În maşină, în dreapta şoferului se mai găsea un prieten al celor doi, tot taximetrist, dar care n-a suferit leziuni grave. De altfel, dintre toţi cei patru, doar Florin Neaga, care s-a aflat în partea unde a avut loc impactul, este internat în spital, ceilalţi fiind fără probleme, după cum au arătat şi controalele medicale la care s-au prezentat.

Neaga s-a aflat pe locul din spatele şoferului şi în urma impactului a fost aruncat din maşină. A fost transportat imediat la Spitalul Judeţean, unde a stat la secţia Terapie Intensivă, fiind mutat marţi la Ortopedie, tot la Spitalul Judeţean. După doar câteva ore a fost transferat la Pelican, unde se află şi în prezent.

"Sunt mai bine. Mi-au făcut tot felul de analize. Am avut câteva cheaguri, hematoame, mi-a fost frică să nu fie ceva mai grav, dar oricum va trebui să stau imobilizat la pat câteva săptămâni", a declarat Neaga, care mai speră să nu fie operat, fiindcă e suspect de disjuncţie de bazin şi este posibil să aibă anumite probleme la încheietura coapsei din partea dreaptă.

Colegul său, însă, se simte bine. "Am fost la control şi nu am nimic grav, o să mai merg, ca să nu apară în timp alte complicaţii. E păcat de Florin. E bine totuşi că este optimist, gândeşte pozitiv şi asta îl poate ajuta mult", a spus Cosmin Letan.

Dacă fundaşul Letan nu are probleme de pe urma acestui accident, în schimb, în cel mai bun caz, atacantul Neaga va trebui să stea departe de fotbal două luni. În jur la trei săptămâni el va fi imobilizat la pat, după care, încet va trece la exerciţii de recuperare, abia peste aproximativ două luni urmând a fi apt de a-şi relua antrenamentele.