Comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor Călin Mocan a anunţat, vineri, că societăţile Nutripork SRL (Nutrientul Palota), proprietara crescătoriei de porci din cartierul Ioşia, şi fabrica Zahărul SA au fost sancţionate cu amendă pentru mirosurile dezagreabile generate prin gestionarea neregulamentară a deşeurilor.

Potrivit lui Mocan, cea mai mare amendă, de 50.000 lei, a fost aplicată societăţii Nutripork, care nu şi-a respectat obligaţile de a împrospăta permanent păturile de paie de pe iazurile de depozitare a dejecţiilor şi de a le goli periodic.

"În timpul verificărilor s-a constatat că, din 29 noiembrie anul trecut, pătura de paie de pe iazurile de depozitare ale dejecţiilor nu a fost împrospătată defel până luna trecută, deşi trebuiau să o facă periodic, de ori de câte ori se deversau dejecţii aici, obligaţie impusă de autorizaţia de mediu. De asemenea, societatea nu s-a preocupat să elimine dejecţiile din bataluri. Din 6 decembrie, când a avut loc ultima inspecţie, au fost împrăştiate doar 1800 metri cubi de dejecţii animaliere. Asta în condiţiile în care cantitatea de dejecţii a crescut permanent, de la 61.000 tone în ianuarie, la aproape 63.000 în prezent", a explicat comisarul şef Călin Mocan.

În cazul fabricii Zahărul, identificat de asemenea ca sursă a mirosului neplăcut din cele două cartiere, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descoperit circa 2 metri cubi de borhot fermentat sub banda de transport, dar şi 23 tone de borhot necurăţat în vecinătatea decantoarelor rezultate în urma unei avarii de pe conducta de transport, ape uzate neeliminate în câmpurile de nămol din incintă şi cantităţi mari de materii organice descompuse pe luciul apei de la decantoare, toate rămase de anul trecut.

Pentru neregulile descoperite, societatea a fost sancţionată cu 20.000 lei şi obligată să golească cu o frecvenţă mai mare iazurile de decantare, să remedieze defecţiunile şi să realizeze o perdea de arbori de protecţie funcţională.

De asemenea, pentru că cele două societăţi au fost sancţionate şi anul trecut pentru abateri similare, Garda de Mediu a sesizat neregulile Agenţiei Regionale de Mediu Cluj, instituţia emitentă a autorizaţiilor integrate de mediu, solicitând revizuirea documentului.

"Am cerut Agenţiei Regionale de Mediu Cluj să revizuiască autorizaţiile şi să notifice societăţilor efectuarea unui studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei şi parcurgerea procedurii de evaluare a impactului, inclusiv dezbatere publică", a declarat şeful Gărzii de Mediu Bihor.