O autoutilitară furată, luni, din judeţul Sălaj a fost găsită în aceeaşi zi de poliţiştii bihoreni în comuna Biharia, la volanul maşinii aflându-se chiar hoţul, un tânăr de 19 ani, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu, autoutilitara a fost reclamată ca furată luni, în jurul orei 14, din localitatea sălăjeană Şimleul Silvaniei.

După aproximativ o oră, maşina a fost reperată pe raza localității Biharia de polițiștii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Biharia. „Polițiștii din Biharia au identificat persoana care conducea autoutilitara ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Bobota, județul Sălaj. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul respectiv nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se arată în informare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar după audiere, sălăjeanul de 19 ani a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.