Încăierarea unor liceene de săptămâna trecută ne aminteşte încă o dată, dacă am uitat cumva ori dacă avem orbul găinilor, în ce junglă ne creştem copiii. Cei pe care, peste câţiva ani, ne vom baza ca să ne construiască locuinţe, să ne trateze, să ne repare maşini, să ne croiască haine, să ne coacă pâine, să ne nască şi să ne educe nepoţii. Ori, dimpotrivă, care ne vor subţia pensiile deoarece, nefiind în stare să facă ceva cum se cuvine, fie vor avea dreptul la ajutoare sociale, fie la condiţii decente prin puşcării, după ce ne vor fi buzunărit în tramvai, tâlhărit la colţ de stradă ori delapidat vreun cont.
Dincolo de cancanerie, de derizoriul casus belli, de impresia că scena n-a fost decât un amuzant cat-fight de "tineigeri", pe cât de inevitabil pe tot atât de trecător, de faptul (totuşi relevant) că protagonistele arată ca şi cum s-ar fi născut gata botoxate, de supoziţia că asemenea exemplare se vor însoţi cu bieţi masculi, nu cu bărbaţi autentici, pentru a se reproduce şi naşte noi rebuturi, un asemenea "fapt divers" merită să ne dea de gândit.
Nu importă de la ce a pornit bătaia, cum tot neimportant este "cine a avut dreptate", fata bătută sau "învingătoarele". Amărăciunea e că mai multe fiinţe au sărit peste una singură, pentru a-i aplica nu doar o "corecţie" fizică, ci şi o umilinţă morală. Descurajator e că alte fiinţe au asistat la incident pentru a-l filma şi eventual a face galerie, fără a încerca să le potolească pe agresoare, deşi în acest caz, sunt convins, niciun "mediator" nu ar fi riscat să sfârşească înjunghiat ori împuşcat. Deprimant e şi că alte persoane, adulte, care nu se poate să nu fi remarcat scena, s-au făcut că nu aud şi că nu văd.
Dezgustător e că tatăl tinerei femele-Alfa i-a sărit în ajutor nu cum ar fi făcut un părinte responsabil, admiţând greşeala şi prezentând scuze (în fond, pentru orice cioară puiul ei este "cel mai cel"), ci cocoşindu-se, gata să dea "cuie" la toată lumea. Lucru, dealtfel, deloc surprinzător din partea unui ins condamnat pentru comerţ cu droguri, care îi trânteşte public fostei consoarte o urare de aniversare doar "pentru că eşti mama copiilor mei", căci "altfel nici bună ziua nu ţi-aş da"... Cum ar veni, aşchia nu sare departe de trunchi.
Ziceam că povestea asta ar putea să ne pună şi să ne lase zdravăn pe gânduri fiindcă un astfel de comportament nu mai este, cam de mult, un simplu "fapt divers", ci fapt comun. Agresivitatea, cu pumni sau doar cu înjurături, intoleranţa, primitivismul, spiritul de turmă, kitsch-ul şi fanfaronada, toate alăturate unui ţipător analfabetism cvasi-general, sunt deja trăsături naţionale funciare, pe care le recunoaştem pe stradă, în intersecţii, la televizor, în Parlament, pe internet. În locul unei mirări ipocrite este, deci, mai sănătoasă o autointerogare sinceră şi o îngrijorare constantă. Nu doar individuală, ci colectivă, de-a dreptul naţională.