Poliţiştii Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi au fost anunţaţi, joi, în jurul orei 13.00 despre faptul că între staţiile Şuncuiuş şi Bălnaca, trenul rapid de călători care circula pe ruta Oradea - Cluj a accidentat mortal o persoană de sex feminin, iar la faţa locului s-a deplasat imediat o echipă de cercetare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş.

Din ancheta efectuată la faţa locului, poliţiştii au exclus varianta sinuciderii, stabilind că femeia a fost lovită accidental, în timp ce culegea măceşe în apropierea liniilor de tren. "Din primele cercetări s-a stabilit că victima, o femei de 40 de ani din Şuncuiuş a fost agăţată de locomotiva trenului în timp ce se deplasa în gabaritul căii ferate", a explicat comisarul Ioana Indrieş.

Victima a suferit răni grave şi nu a mai putut fi salvată de echipajul SMURD sosit la locul accidentului.