În prag de sărbători 70 de familii cu venituri reduse din Oradea au fost sprijinite pentru a avea o masă mai bogată de Crăciun.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a împărţit pachete atât pentru copiii proveniţi din familii cu probleme financiare cât şi pentru vârstnicii în situaţii de vulnerabilitate.

Conform unui comunicat transmis marți de DASO, asistenții sociali au încercat să descrețească frunțile orădenilor în situații vulnerabile cu ajutor micuților orădeni care au pregătit cadouri și au susținut un spectacol de sărbători.

"Grădiniţa cu Program Prelungit 53, colaboratoarea noastră de mai bine de 3 ani, în parteneriat cu DASO, au fost ajutoarele Moşului şi au îndeplinit dorinţele copiilor din 10 familii, mai puţin favorizate de soartă, reuşind să dăruiască un strop de magie", se menţionează în comunicat.

La fel, cu sprijinul unor organizaţii neguvernamentale, în ultima săptămână, DASO a încercat să însenineze sărbătorile unor vârstnici orădeni.

"Am primit cu bucurie sprijinul sponsorilor noştri şi voluntarilor din cadrul Asociaţiei Support Bihor şi Asociaţiei Anima Verde care au pregătit, cu suflet şi într-un mod extrem de generos, pachete pentru 54 de persoane vârstnice vulnerabile aflate în evidenţele instituţiei noastre", au transmis reprezentanţii instituţiei.

Cu ajutorul unor sponsori, DASO a mai oferit daruri pentru 6 familii, dintre care unele monoparentale şi cu mulţi copii.

"Suntem recunoscători tuturor celor care au venit înspre noi cu dorinţa de a aduce un strop de fericire semenilor lor şi le mulţumim pentru implicare şi dăruire", a declarant directorul DASO, Anca Grama.