O femeie în vârstă de 82 de ani a fost arestată în statul american Alabama, pentru că nu și-a plătit facturile la gunoi.

Femeia datora 77,80 dolari, iar poliția din City of Valley a anunțat că a tratat-o cu respect pe Martha Louis Menefield, care a fost anunțată timp de trei luni că are restanțe.

Arestarea ei a fost decisă în instanță, unde femeia nu s-a prezentat, iar ulterior, bunicuța a fost eliberată pe cauțiune, dar pățania a atras numeroase critici din partea cetățenilor.

Bătrânica le-a spus jurnaliștilor că prima reacție, când polițiștii au ajuns la ușa ei, a fost să râdă.

După ce a fost încătușată, l-a întrebat pe un ofițer cum s-ar simți, dacă bunica lui ar fi în situația ei.

Potrivit oficialilor orașului, femeia a fost contactată de mai multe ori pentru a-și plăti factura de gunoi, iar în ultimii doi ani i-au fost suspendate serviciile de colectare a deșeurilor de două ori, tot pe motiv de neplată.

Martha Menefield a pretins, însă, că nu știa că are datorii și nu s-a prezentat la proces pentru că n-a primit notificare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!